Olanda va permite redeschiderea universităţilor şi a colegiilor, dar cluburile, barurile şi discotecile vor rămâne închise

Olanda va autoriza redeschiderea universităţilor şi a colegiilor, dar cluburile, barurile şi discotecile vor rămâne închise ca parte a măsurilor împotriva transmiterii coronavirusului, a anunţat vineri prim-ministrul Mark Rutte, potrivit DPA.

Studenţii vor putea participa din nou la cursuri cu prezenţă fizică după un an şi jumătate de educaţie online. Rutte a subliniat că nu doreşte să-şi asume riscul declanşării unui nou val de infectări asemenea celui de la începutul lui iulie. „Trebuie să rămânem precauţi”, a spus el.

Cluburile şi discotecile şi-au redeschis porţile la sfârşitul lui iunie, după care numărul infectărilor a crescut rapid, aşa că guvernul a luat măsuri. Situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, dar rata de incidenţă COVID-19 pe şapte zile la 100.000 de locuitori este în continuare 105.

Următoarea etapă către normalitate este preconizată, în Olanda, abia pentru 20 septembrie. Dacă numărul noilor infectări şi al pacienţilor spitalizaţi rămâne redus, ar putea fi eliminată atunci obligaţia de a purta măşti în mijloacele de transport în comun.

Guvernul olandez crede că este posibil ca măsurile împotriva coronavirusului să fie ridicate din noiembrie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...
Frlocin Citu (INQUAM_Octav_Ganea)

Florin Cîțu: „Candidez la președinția PNL. Partidul are nevoie de un...

Primul – ministru Florin Cîțu și-a anunțat duminică dimineață candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Flancat de un grup de aproximativ 30 – 40 de...