Olt: Două persoane, mamă şi fiu, au murit după ce casa le-a luat foc

Două persoane, mamă şi fiu, au murit, sâmbătă dimineaţa, în judeţul Olt, după ce casa le-a luat foc, incendiul fiind provocat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, echipaje din cadrul ISU Olt şi ISU Argeş au intervenit, sâmbătă, în jurul orei 5.00, cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, în comuna Topana, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă. 

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul casei şi la bunurile din două camere de locuit. 

„Din datele primite de la persoanele aflate la faţa locului, două persoane se aflau în locuinţă în momentul producerii incendiului. Pompierii au acţionat, concomitent, pentru localizarea incendiului şi asigurarea accesului către dormitorul în care se aflau cele două persoane. Din păcate, femeia, în vârstă de 85 de ani, şi bărbatul, în vârstă de 63 de ani, au fost găsiţi decedaţi, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului”, arată ISU Olt.

Potrivit sursei citate, cele două victime erau mamă şi fiu.

În urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit şi acoperişul casei pe circa 70 de metri pătraţi.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coş deteriorat. 

Focul a fost stins de pompieri după aproximativ trei ore.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

procuror gheorghe stanciu

Procurorul acuzat de favorizarea nașului într-o rețea de crimă organizată în...

Procurorul Gheorghe Stanciu, acuzat că ar fi favorizat nașul de botez al fiicei sale într-o presupusă rețea de crimă organizată specializată în înșelăciuni de...
Codul spagii la RAR Barlad, descifrat de DNA

Codul șpăgii la RAR Bârlad: „un metru – 50 euro”. Pentru...

Tribunalul Galați a pronunțat o primă sentință într-un proces disjuns din dosarul de corupție de la RAR Bârlad, condamnându-l la 1 ani și 4...