Se va obişnui Omicron cu organismul nostru?

Valul Omicron crește vertiginos și în Bulgaria, iar 90% din pacienții de la ATI sunt nevaccinați. Sofia și-a schimbat însă strategia pandemică, impunând acum noi restricții în funcție de gradul de ocupare al secțiilor ATI dintr-o regiune și ignorând numărul zilnic de cazuri noi, potrivit publicației Darik.

„Ținem cont de caracteristicile diferite ale Omicron, care ar trebui să aibă o evoluţie mai uşoară, fiind ocupate mai puţine paturi”, a explicat un responsabil, precizând că „Omicron se va obişnui cu organismul nostru” și „e posibil să pună capăt pandemiei”.

Și Suedia a renunțat să le mai ceară străinilor test negativ la intrarea în țară, consemnează site-ul TheLocal.se, la mai puțin de o lună după introducerea restricției, tocmai din cauza ratei ridicate de transmisie. „Călătorii nu mai sunt considerați un risc special capabil să afecteze răspândirea variantei Omicron în Suedia”, a explicat guvernul, potrivit Rador. În Franța, cotidianul Libération semnalează că vârful valului cinci pare a fi trecut deja în țară și în lume, citând un reprezentant OMS care întrevede „luminița de la capătul tunelului”.

The Wall Street Journal proclamă o „super-imunitate”

Cel mai mare risc l-ar reprezenta acum apariția unei noi variante, caz în care luminița ar deveni farurile „unui tren venind din sensul opus pentru a ne izbi”, după cum mai notează Libération. Nu în ultimul rând, The Wall Street Journal proclamă sfârșitul imunității de turmă și substituirea ei cu o „super-imunitate”. Potrivit sursei, Omicron e capabil să ocolească protecția vaccinurilor și a trecerii prin boală, făcând imposibilă imunitatea de turmă.

Pe de altă parte, după cum consideră unii dintre cercetători, infecția ne va oferi o „super-imunitate, adică acea protecție mai puternică împotriva noilor variante și chiar și a unor eventuale noi coronavirusuri”. Deci „viața normală va fi posibilă chiar dacă virusul va continua să se răspândească și să se modifice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...