OMS a amânat lansarea vaccinunului anti COVID – 19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a apreciat  că decizia AstraZeneca de a amâna studiul clinic de fază a 3-a al vaccinului pentru Covid-19, din motive de siguranţă, este o trezire la realitate, o reamintire că dezvoltarea unui vaccin ”nu este întotdeauna un drum rapid şi drept”, relatează CNBC.

AstraZeneca a anunţat că suspendă al posibilului său vaccin pentru noul coronavirus, pe care îl dezvoltă în colaborare cu Universitatea Oxfors, după ce unul dintre participanţi a prezentat semne ale unei reacţii adverse grave.

Compania a subliniat că amânarea este ”o acţiune de rutină” atunci când este investigată o boală inexplicabilă. AstraZeneca a anunţat că dacă studiul clinic va fi reluat în curând, ar trebui să afle până la sfârşitul acestui an dacă vaccinul este eficace sau nu.

Directorul ştiinţific al OMS, Dr. Soumya Swaminathan, a spus că nu trebuie să fim ”exagerat de dezamăgiţi” de informaţiile referitoare la suspendarea studiului clinic, adăugând că ”aceste lucruri se întâmplă”.

”Există un protocol pentru ceea ce trebuie făcut atunci când se întâmplă ceva. Dacă este un efect secundar uşor, sunt lucruri de făcut. Dacă este o reacţie gravă, aşa cum a fost în acest caz,  a fost un efect secundar sever, prin urmare procesul a fost oprit. Şi din nou, aceasta este o procedură normală. Aceasta este o practică clinică bună, deoarece siguranţa este de cea mai mare prioritate în orice studiu clinic”, a spus Swaminathan în timpul unui briefing de presă susţinut la sediul organizaţiei de la Geneva.

În timp ce OMS speră ca studiul clinic referitor la vaccin să fie reluat în curând, trebuie să aştepte mai multe informaţii furnizate de un consiliu de monitorizare a datelor şi siguranţei, care va stabili cum să procedeze cu studiul, a spus Swaminathan. Cu toate acestea, directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot, a susţinut  că grupul ar trebui să ştie dacă vaccinul său este eficient împotriva coronavirusului până la sfârşitul acestui an, atâta timp cât studiul clinic vor fi reluate în curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...