OMS: O persoană din opt are o tulburare mintală. Pandemia a provocat o creștere a cazurilor

Publicat: 21 iun. 2022, 11:40, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
OMS: O persoană din opt are o tulburare mintală. Pandemia a provocat o creștere a cazurilor

Într-un raport, Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, la nivel global, a crescut numărul persoanelor cu probleme de sănătate mintală și a recomandat specialiștilor să investigheze mai atent aceste cazuri.

Este vorba de un raport la nivel mondial, în care OMS arată că sănătatea mintală nu încetează să se deterioreze, în timp ce accesul la asistență medicală rămâne limitat.

Pandemia Covid-19 a avut un impact care nu este neglijabil asupra sănătății mintale a populației planetei. În primul an al pandemiei, OMS estimează că rata depresiei și anxietății a crescut cu 25%.

Raportul OMS mai indică faptul că, la nivel global, aproximativ o persoană din opt suferă de o tulburare mintală. Situația este și mai îngrijorătoare în zonele de conflict, unde ar fi o persoană din cinci suferindă de o tulburare mintală.

Cu toate acestea procentul  alocat sănătății mintale din bugetele de sănătate nu a crescut. Raportului OMS mai subliniază că există diferențe foarte mari între țări în privința accesului la îngrijiri medicale. În națiunile prospere, 70% dintre persoanele suferinde de psihoze beneficiază de un tratament. Procentul scade la 12% în țările sărace.

Principalele cauze ale depresiei sunt abuzul sexual petrecut în copilărie şi bullying-ul, se precizează în raportul OMS, care face apel la acţiuni pentru abordarea ambelor probleme cu sprijinul serviciilor sociale, la susţinerea familiilor care întâmpină dificultăţi, precum şi la  implementarea unor programe de educare socială şi emoţională în şcoli.

Raportul OMS face apel la schimbarea atitudinii privind sănătatea mintală. Astfel, subliniază că, în 2019, suicidul reprezenta deja un deces din 100 și că 58% dintre acestea se înregistrează la persoane cu vârste sub 50 de ani.

”O bună sănătate mintală înseamnă o bună sănătate fizică, iar acest nou raport pledează cu tărie pentru schimbare”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.