OMS spune că nu există niciun semn că mutația din Africa de Sud poate rezista vaccinului anti-Covid

Publicat: 08 ian. 2021, 09:30, de Mihaela Ionescu, în ESENȚIAL , ? cititori
OMS spune că nu există niciun semn că mutația din Africa de Sud poate rezista vaccinului anti-Covid
coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că nu există niciun semn că noua tulpină a coronavirusului identificată în Africa de Sud poate rezista vaccinurilor.

Șeful tehnic al OMS, dr. Maria Van Kerkhove, spune că cei infectați cu diferite variante ale virusului au aceleași simptome ale bolii și că nu au apărut alte complicații severe.

„Aceasta este o veste foarte bună. Aceasta este informația pe care o avem până acum. Studiile continuă”, a spus dr. Van Kerhove.

Varianta Africii de Sud, cunoscută sub numele de „501.V2”. a fost identificată pentru prima dată în regiunea golfului Nelson Mandela în octombrie. Cercetările au indicat că această variantă ar fi putut circula încă de la sfârșitul lunii august.

Deși până acum au fost confirmate doar câteva cazuri în afara Africii de Sud, OMS a comunicat că numărul cazurilor este în creștere în tot mai multe țări, printre care Marea Britanie, Franța, Franța, Finlanda, Elveția, Japonia, Austria și Zambia.

„Ceea ce înțelegem este că persoanele care sunt infectate cu această variantă comparativ cu alte virusuri SARS-CoV-2 au aceeași prezentare a bolii. Deci nu există nicio modificare a severității bolii.”, a spus van Kerkhove.

Cu toate acestea, epidemiologul OMS a spus că pare să existe o creștere a transmisibilității cu această variantă de virus comparativ cu ceilalți „viruși de tip sălbatic”, adică o creștere a numărului de persoane pe care o persoană le poate infecta.