ONU, Crucea Roșie: În Ucraina, nevoia de hrană, apă și cădură este imensă. Mariupol: Oameni uciși, adunați de pe străzi

Publicat: 11 mart. 2022, 09:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
ONU, Crucea Roșie: În Ucraina, nevoia de hrană, apă și cădură este imensă. Mariupol: Oameni uciși, adunați de pe străzi

Christina Katrakis, ambasador pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU spune, pentru BBC, că ea și echipa ei merg la granița Ucrainei cu România în fiecare zi pentru a prelua ajutoare umanitare pe care, apoi, le distribuie în punctele fierbinți, în orașele și satele din Ucraina. Dar, ea mai spune că parte din ajutoare nu ajung în zonele afectate din cauza pericolului care-i amenință pe cei care le transportă.

Nevoia este groaznică. Nevoia de hrană, de apă este la cel înalt nivel și, de asemenea, e nevoie de echipament de protecție, pentru că soldații și gardienii teritoriali sunt practic fără echipamentul necesar de protecție. Nu au veste, nu au căști… relatează Christina Katrakis.

BBC mai transmite că, în Mariupol, oamenii au rămas fără alimente, fără apă, fără căldură, copiii fiind cei mai afectați.  Comitetul Internațional pentru Crucea Roșie (CICR) transmite că în Mariupol 400.000 de oameni sunt sub asediu forțelor ruse de mai bine de o săptămână.

Echipa CICR din Mariupol precizează că oamenii din Mariupol sunt într-o situație dramatică și se ajunge la gesturi disperate pentru hrană și combustibil. Magazinele și farmaciile sunt devastate, noaptea temperatura scade sub minus 5 grade Celsius și oamenii sunt în pericol să se îmbolnăvească.

Viceprimarul orașului Mariupol, Serghei Orlov, a declarat pentru BBC, că au adunat cadavre de pe străzi și 47 au fost îngropate într-o groapă comună, deoarece nu se putea ajunge la cimitire, în afara orașului. ”Nu toți au fost identificați”, precizează Orlov.

Nu a fost posibilă evacuarea oamenilor din oraș sau aducerea de ajutor. Aproximativ 100 de persoane, care încercau să fugă cu mașini personale, au trebuit să se întoarcă miercuri, povestește Orlov, după ce forțele ruse de la un punct de control au început să tragă „nu direct în mașini, ci în jurul mașinilor”.