Operațiunea ucraineană „Cutia Neagră”. Daune de 700 de milioane de dolari în doar o lună, pentru Rusia

Publicat: 06 iun. 2023, 07:31, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Operațiunea ucraineană „Cutia Neagră”. Daune de 700 de milioane de dolari în doar o lună, pentru Rusia
soldați tancuri război Ucraina

Operațiunea secretă ucraineană numită „Cutia Neagră” a cauzat Rusiei daune de 700 de milioane de dolari în perioada aprilie-mai a acestui an, a declarat luni, 5 iunie, agenția de informații militare a Kievului, GUR.

Se știu puține lucruri despre proiectul misterios, dar GUR a declarat în noiembrie 2022 că este finanțat prin donații și este una dintre numeroasele operațiuni comune lansate de agenția de informații militare alături de fundația Come Back Alive, care sprijină forțele armate ale Ucrainei.

„Peste 700 de milioane de dolari este contribuția noastră la reducerea potențialului ofensiv al armatei inamicului, la demoralizarea spiritului de luptă pînă va accepta înfrângerea în acest război”, a declarat general maiorul Kirilo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei.

Budanov a declarat în noiembrie că operațiunea a cauzat Rusiei daune de milioane de dolari cu o lună înainte și că rezultatele sale „se vor reflecta cu siguranță pe câmpul de luptă”.

GUR a declarat luni că rezultatele operațiunii „Cutia Neagră” sunt evidente atât pe teritoriul Rusiei, cât și în regiunile pe care forțele Moscovei le-au ocupat în invazia la scară largă.

„În perioada aprilie-mai 2023, rezultatele activității proiectului au putut fi observate în centrele logistice, nodurile de transport, în locurile în care sunt concentrate echipamente militare și trupe și alte ținte”, a spus agenția de informații a armatei ucrainene.

Budnaov a spus că nu pot fi făcute publice alte detalii despre „Cutia Neagră” în acest moment.

„Împreună cu binefăcătorii și toți ucrainenii interesați, vom continua să influențăm capacitatea de luptă a inamicului”, a spus Budanov.

Ucraina a dezvoltat o rețea de agenți și simpatizanți în Rusia care lucrează la sabotaj împotriva țintelor rusești și a început să le furnizeze drone pentru a organiza atacuri, scrie CNN , citând „oameni apropiați de serviciile de informațiile americane”.

CNN notează că SUA consideră că agenții pro-ucraineni din interiorul Rusiei au fost cei care au efectuat atacul cu drone asupra Kremlinului la începutul lunii mai, lansând drone de pe teritoriul Rusiei.

„Nu este clar dacă alte atacuri cu drone efectuate în ultimele zile, inclusiv unul care vizează un cartier rezidențial din afara Moscovei , precum și lovituri asupra rafinăriilor de petrol din sudul Rusiei, au fost, de asemenea, efectuate din interiorul Rusiei sau efectuate de această rețea de operatori ucraineni. Dar oficialii americani cred că Ucraina a dezvoltat celule subversive în interiorul Rusiei, constând din simpatizanți pro-ucraineni și agenți bine pregătiți pentru a duce acest tip de război”, scrie CNN.

Se crede că Kievul le-a furnizat drone fabricate în Ucraina. În special, sursele spun că nu există dovezi că vreo lovitură cu drone ar fi fost efectuată folosind UAV-uri furnizate de SUA.

Rute de contrabandă

Oficialii nu au putut spune cu siguranță cum a reușit Ucraina să trimită dronele în spatele liniilor inamice, dar două surse au declarat pentru CNN că a stabilit rute de contrabandă bine întreținute care ar putea fi folosite pentru a trimite drone sau componente de drone în Rusia, unde ar putea fi apoi asamblate.

Pe de altă parte, un angajat al serviciilor de informații europene le-a spus jurnaliștilor postului TV că granița ruso-ucraineană este mare și foarte greu de controlat, ceea ce o face potrivită pentru contrabandă.

„De asemenea, ar trebui luat în considerare că acesta este un teritoriu periferic al Rusiei. Supraviețuirea este problema tuturor, așa că banii fac minuni”, a adăugat acesta.

De asemenea, este imposibil de aflat cine controlează exact aceste bunuri, deși oficialii americani cred că sunt implicate elemente ale comunității de informații ucrainene. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a stabilit parametrii generali a ceea ce au dreptul să facă serviciile sale de securitate și informații, au spus două surse, dar nu orice operațiune are nevoie de semnătura sa.

Purtătorul de cuvânt al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei a sugerat într-un comentariu pentru CNN că exploziile misterioase și loviturile cu drone din Rusia vor continua.

„De câteva luni, unii din Ucraina încearcă să fie mai agresivi. Și, desigur, a existat o anumită pregătire la cel mai înalt nivel. Problema a fost întotdeauna capacitatea lor de a o face”, a spus interlocutorul postului TV.

Budanov a propus cele mai neașteptate planuri de operațiuni împotriva Rusiei

Oficialii americani au declarat reporterilor că șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirilo Budanov, a propus în mod constant unele dintre cele mai neașteptate planuri de operațiuni împotriva Rusiei și apreciază acțiunile simbolice.

Publicația amintește că, potrivit informațiilor din documentele secrete scurse de la Pentagon, CIA i-a cerut lui Budanov să „amâne” atacurile asupra Rusiei cu ocazia aniversării invaziei ruse în Ucraina (24 februarie). Budanov a fost apoi de acord cu cererea CIA, dar deja pe 28 februarie, drone au fost observate în apropierea Moscovei.

Un alt raport al serviciilor secrete americane, obținut de CNN, spune că Zelenski la sfârșitul lunii februarie „a cerut să lovească pozițiile rusești din regiunea Rostov a Rusiei” cu drone, deoarece Ucraina nu are arme cu rază lungă de acțiune capabile să ajungă atât de departe.

Nu este clar dacă acest plan a fost implementat, dar instalațiile petroliere din regiunea Rostov au luat foc de mai multe ori în ultimul an, probabil după ce au fost lovite de vehicule aeriene fără pilot.

În conversații private, oficialii occidentali cred că atacurile transfrontaliere sunt o strategie militară inteligentă

Înalți oficiali americani au condamnat public atacurile din interiorul Rusiei, avertizând asupra potențialului unei escalade a războiului. Dar, în conversații private cu CNN, oficialii americani și occidentali au spus că cred că atacurile transfrontaliere sunt o strategie militară inteligentă care ar putea devia resursele rusești pentru a-și apăra propriul teritoriu, în timp ce Ucraina se pregătește pentru o contraofensivă majoră.

Săptămâna trecută, ministrul britanic de externe a declarat reporterilor că Ucraina are „dreptul de a direcționa forța dincolo de granițele sale pentru a submina capacitatea Rusiei de a proiecta forță în Ucraina. Țintele militare legitime dincolo de propriile sale granițe sunt recunoscute la nivel internațional ca parte a autoapărării unei națiuni… Trebuie să recunoaștem asta”.

Viceamiralul francez Nicolas Vaujour, șeful de operațiuni al Statului Major aliat, a declarat vineri pentru CNN că atacurile din interiorul Rusiei sunt pur și simplu „parte a războiului” și oferă o oportunitate de a trimite un mesaj populației ruse.

„Acolo are loc un război, iar acest lucru poate îngrijora publicul rus în viitor. Și de aceea este o modalitate bună pentru ucraineni de a se adresa nu numai lui Vladimir Putin, ci și populației ruse”, a spus el.

În ceea ce privește atacurile cu drone, el a adăugat că Ucrainei „nu este interzis” să se gândească la asta.

În plus, oficialii ucraineni au spus în privat că intenționează să continue atacurile în interiorul Rusiei, deoarece este o tactică bună de distragere a atenției, care face ca Rusia să-și facă griji pentru propria securitate acasă, potrivit unei surse americane care a vorbit în ultimele zile cu oficialii ucraineni.

Într-un raport de informații actualizat, Ministerul britanic al Apărării a spus că atacurile grupurilor de gherilă pro-ucrainene și loviturile cu drone în regiunea de graniță Belgorod au forțat Rusia să desfășoare „întreaga gamă a puterii de foc militare pe propriul teritoriu”.

De menționat că încă din februarie, șeful serviciilor de informații ale armatei ucrainene, Kirilo Budanov a declarat că nu toate incendiile și exploziile din Rusia au fost întâmplătoare, iar unele dintre ele s-au întâmplat cu ajutorul rușilor înșiși, deoarece „banii fac minuni”, scrie adevarul.ro