Opt țări europene își vor coordona campaniile de vaccinare împotriva Covid-19

Publicat: 16 dec. 2020, 10:00, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19
Opt țări europene își vor coordona campaniile de vaccinare împotriva Covid-19

Miniștrii Sănătății din Germania, Franța, Italia și alte cinci state europene au anunțat că își vor coordona lansarea campaniilor de vaccinare împotriva coronavirusului, conform unui comunicat comun al acestora.

În comunicatul publicat de Italia au semnat miniștrii următoarelor țări: Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Olanda, Spania şi Elveţia.

Aceste ţări vor promova ”coordonarea lansării campaniilor de vaccinare” şi vor face schimb rapid de informaţii legate de modul în care vor proceda, arată comunicatul, care include şi angajamente referitoare la domenii precum transparenţa.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că urmează să se reunească pe 21 decembrie pentru a se pronunţa cu privire la autorizarea vaccinului împotriva Covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, aprobat deja în mai multe ţări.

EMA şi-a devansat cu o săptămână reuniunea prevăzută iniţial să aibă loc la 29 decembrie.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în urma anunţului EMA, că vaccinarea împotriva Covid-19 în UE ar putea fi lansată înainte de sfârşitul anului, conform News.ro, care citează Reuters.