Oraş din Oltenia, fără căldură de sărbători, în pragul stării de urgenţă

Publicat: 23 dec. 2025, 14:26, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Oraş din Oltenia, fără căldură de sărbători, în pragul stării de urgenţă
sursa foto: Facebook

Locuitorii din Motru, judeţul Gorj, se confruntă cu o situație critică în plină iarnă, după ce furnizarea agentului termic și a apei calde a fost sistată total. Autoritățile locale iau în calcul declararea stării de urgență, cauza principală fiind lipsa acută a resurselor financiare necesare funcționării sistemului centralizat. Primarul Cosmin Morega a explicat criza printr-o intervenție live pe Facebook, subliniind că administrația locală și-a făcut datoria, însă sistemul este blocat de datoriile asociațiilor și de lipsa sprijinului guvernamental.

Oraș rămas fără căldură și apă caldă

Edilul a ținut să clarifice că instituția pe care o conduce nu are restanțe, ba chiar a achitat sume considerabile în avans pentru a susține Uzina de Agent Termic și Apă (UATAA).

„Nu avem căldură și apă caldă dintr-un singur motiv: resursele financiare, care depind de dumneavoastră, cetățenii restanți, și de guvern. Primăria Municipiului Motru nu are nicio datorie către SC UATAA, sunt plătite facturile la zi pentru toate instituțiile noastre. Avem plătită în avans, pe 3 ani, subvenția de la primărie către UATAA, 37 de miliarde de lei vechi. Primăria nu este un sac fără fund, nu poate plăti la infinit, că nu doresc unele persoane să plătească dările către asociația de proprietari”, a declarat Cosmin Morega.

 „Stăm pe cărbune, dar nu avem pentru mineri”

Situația este agravată de decizia Diviziei Miniere de a opri livrările de combustibil, solicitând plata în avans, o condiție imposibil de îndeplinit în actualul context financiar.

„Ieri s-a dat ordin de către Constantin David să nu se mai livreze cărbune către UATAA, probabil pentru simplul fapt că trebuie plătit în avans. Am pus gaj, cum au spus dumnealor, ca să ne accepte cu plata la termen. Prețul este mai mare ca în alte zone, pentru Motru, că așa este la noi. Stăm pe cărbune, poluăm zona, dar nu avem cărbune pentru mineri și copiii lor care se încălzesc de la UATAA!”, a explicat Morega.

Pericolul falimentului total

În încercarea de a debloca situația, edilul a trimis o nouă cerere de ajutor către București, avertizând că uzina nu mai are cale de întoarcere.

„Ieri am inițiat o altă solicitare, care se află acum pe masa guvernului, în care am spus sprijinul financiar de care avem nevoie. Dacă nu există dorință din partea guvernului de a sprijini această unitate, nu va fi bine pentru nimeni. Pentru UATAA nu mai există varianta insolvenței, ci direct a falimentului”, a adăugat primarul.