Orașul adunat într-un bloc

Publicat: 18 feb. 2022, 19:31, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Orașul adunat într-un bloc

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să nu ieșiți din blocul în care locuiți pentru absolut nicio necesitate cotidiană, pentru că aveți totul, tot ce vă doriți și vă trebuie, în bloc?

Nici nu știu dacă e bine sau rău. Dar există un astfel de loc. Poate pompos, poate nu tocmai potrivit e numit oraș. Să vedem… Cu o populație de 217 persoane, orașul Whittier din Alaska, Statele Unite, este un loc despre care alți oameni, din afară, spun că e  bizar. Și nu neapărat pentru că se ajunge la el după ce treci printr-un tunel lung de aproape cinci kilometri. Ci pentru că aproape tot orașul se rezumă la o singură clădire, Begich Towers. Aici, în afară de apartamentele localnicilor, funcționează banca, școala, poliția, spitalul, magazinul comercial, biserica. Ba, tot în clădirea asta e și hotel pentru  turiștii care vin să viziteze așezarea. Așa că, e firesc ca locul să se numească și „oraşul cu o singură casă”. Aflat la circa 60 de mile de Anchorage, Whittier constituie o locație unică și specială.

Nu pot să nu mă întreb dacă deplasarea de la magazin la biserică și apoi la poliție se face în papuci de casă ori, din contră, locatarii își pun cizmele și hainele groase.