Orașul care de sâmbătă intră în carantină strictă

În Brisbane, al treilea oraş ca mărime din Australia, a fost decretată carantină strictă timp de trei zile.

Carantina va intra în vigoare sâmbătă după-amiază. De asemenea, anumite zone ale statului australian Queensland vor intra de asemenea în carantină.

Autoritățile încearcă să evite un nou val al epidemiei ce ar putea fi declanșat de tulpina Delta a coronavirusului.

„Singurul mod de a învinge varianta Delta este să acţionăm repede, să fim rapizi şi puternici”, a declarat Steven Miles, viceprim-ministru al statului Queensland, a cărui capitală este Brisbane, conform AFP.

Milioanele de locuitori vizaţi de „cel mai strict” lockdown impus în marele oraş din vestul Australiei nu vor putea să îşi părăsească locuinţele decât pentru nevoi esenţiale, precum cumpărături de alimente şi exerciţii fizice.

Decizia a fost luată în contextul în care Sydney, cel mai mare oraş australian, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, a intrat în cea de-a cincea săptămână consecutivă de carantină.

„Nu putem să ne permitem să fim indulgenţi doar pentru că am reuşit atât de bine (să controlăm pandemia, n.r.) până în prezent. Trebuie să ne conformăm cu toţii acestor restricţii”, a adăugat viceprim-ministrul Steven Miles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...