Orașul din România, care s-a umplut de șerpi

Publicat: 08 iun. 2023, 22:00, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Orașul din România, care s-a umplut de șerpi

Orădenii se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită până acum, orașul fiind invadat de șerpi. Locuitorii au fost avertizați de autorități prin mesaje RO-ALERT de pericol, fiind sfătuiți să închidă geamurile și ușile și să fie precauți.

Numărul sesizărilor cu privire la invazia de șerpi a crescut foarte mult în ultima perioadă.

Săptămâna trecută, de exemplu, educatoarele unei grădinițe din Oradea au cerut ajutorul specialiștilor, după ce un șarpe de mari dimensiuni a ajuns la colțul clădirii.

„De regulă, întâlnim în oraș șarpele de apă, care nu este veninos, nu face niciun rău, din contră, în parcuri ar putea să mănânce rozătoare. Toamna caută locuri de iernare și se poate să intre în subsoluri sau în locuri mai ferite, dar vara probabil ajunge în preajma unor clădiri în căutare de hrană. Șerpii simt vibrațiile și, de aceea, se retrag când e un om în apropiere. În oraș, fiind mai multe vibrații, ar putea să nu perceapă omul și de aceea să-i întâlnim”, a declarat pentru Bihoreanul Diana Cupșa, directoarea Departamentului de Biologie din cadrul Facultății de Științe din Oradea.

Șerpii, care au și un metru jumătate, au fost văzuți în parcuri sau pe alei. Dacă nu știați, șerpii sunt protejați prin lege. Dacă încălcați legea, amendat este de până la 5.000 de lei.

Un număr ridicat de șerpi a fost remarcat și în alte zone din România,  în județe precum Mehedinți și Caraș Severin. În zonele respective, sunt găsite, în principal vipere.