„Din punctul de vedere al PNL, eu, ca preşedinte al PNL, sunt mulţumit de activitatea miniştrilor PNL şi consider că nu este necesară remanierea niciunui ministru al PNL”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat miercuri la Parlament, dacă la şedinţa coaliţiei au fost vicepremieri sau lideri ai coaliţiei care au vorbit despre intenţia premierului Cîţu de a remania anumiţi miniştri.
Chestionat ce va face, dacă Florin Cîţu va remania unii miniştri, după rectificarea bugetară, liderul PNL a răspuns:
„În mod normal trebuie să fie respectat acordul de coaliţie şi actul adiţional la acordul de coaliţie care a fost negociat şi convenit în urma revocării domnului ministru Voiculescu. Eu nu vreau să comentez ce s-ar putea întâmpla dacă nu este respectat, pentru că eu consider, ca un om care m-am angajat pe acest acord, că acest acord trebuie respectat”, a mai spus Orban.
Pe 28 iunie, premierul Florin Cîţu a precizat că nu au fost discuţii despre o remaniere guvernamentală şi el nu a vorbit despre niciun fel de remaniere.