„Eu vă aduc aminte că președintele Klaus Iohannis a formulat o plângere penală împotriva lui Dragnea pentru faptul că, utilizând bani publici din PNDL 1, a cumpărat înainte de campania de prezidențiale din 2014, în timpul Ordonanței 55, primari de la PNL și promițându-le proiecte, i-a trecut la PSD.
Însuşi preşedintele Iohannis este cel care a formulat plângerea penală împotriva lui Dragnea. Sigur că ea nu şi-a urmat cursul, dar plângerea a fost formulată. Păi putem noi să vorbim astăzi de condiţionarea alocării de bani publici către primari în Congres, cu condiţia de a susţine un candidat care este premier în funcţie? Păi fraţilor, aşa ceva este penal, să ştiţi!” susține Orban.
Orban a declarat, duminică, că va continua parteneriatul cu Klaus Iohannis şi după ce va câştiga alegerile pentru preşedinţia PNL la congresul din 25 septembrie.
„Nu putem face abstracție, în deciziile pe care le luăm, de ceea ce ne spun oamenii, care au devenit foarte critici față de noi. Noi suntem considerați principalii responsabili de această criză politică, adică Klaus Iohannis, Florin Cîțu și Partidul Național Liberal. Ne reproșează că în loc să ne ocupăm de guvernare, în loc să găsim soluții pentru marile probleme cu care se confruntă românii, noi am declanșat o bătălie internă și acum am declanșat și o criză politică.
Unica noastră șansă este să dovedim capacitatea de a soluționa această criză, în acord cu așteptările cetățenilor și cu angajamentele pe care noi le-am făcut în alegeri”, a scris Ludovic Orban duminică, într-un mesaj pe Facebook.