Ordonanța care oprește România: risc fiscal, litigii iminente și încrederea Comisiei Europene pusă la încercare

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență privind gestionarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), motivând o situație „urgentă și extraordinară”. Actul normativ, semnat de premierul Ilie-Gavril Bolojan, suspendă încheierea de noi contracte și prevede chiar denunțarea unilaterală a celor existente. Măsurile sunt justificate prin supracontractarea masivă și riscul de dezechilibre bugetare. Totuși, analiza riscurilor arată că România se confruntă cu un potențial blocaj fiscal, juridic și reputațional de proporții.

Între Bruxelles și criza fiscală internă

Potrivit textului ordonanței, România „se confruntă cu un risc fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională, generat de o supracontractare masivă și necorelată cu realitățile bugetare a proiectelor de infrastructură finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.

Documentul invocă explicit faptul că „a fost creat un portofoliu de angajamente financiare viitoare care depășește în mod manifest capacitatea de susținere a bugetului național iar în absența unor măsuri corective ferme și imediate, s-ar declanșa consecințe macroeconomice severe”.

În acest cadru, Guvernul a decis suspendarea încheierii sau emiterii contractelor de finanțare și chiar denunțarea unilaterală a celor pentru care nu au fost demarate procedurile de achiziție.

14:04 • POLITICĂ

Guvernul anunță prioritizarea proiectelor PNRR. Care proiecte rămân în program și care vor fi eliminate

12:04 • Dezvăluiri

Alerta financiară a PNRR: Autoritățile recunosc riscuri sistemice uriașe

Risc fiscal: presiunea cofinanțărilor și a TVA-ului

Măsurile adoptate pot reduce presiunea imediată pe buget, dar creează riscuri serioase pe termen mediu. O parte dintre proiectele suspendate au deja cheltuieli efectuate – studii, documentații sau avize – pentru care TVA-ul și eventualele costuri neeligibile rămân integral în sarcina bugetului de stat.

Mai mult, suspendarea unor lucrări în fază incipientă înseamnă că România trebuie să suporte cheltuieli deja angajate, fără garanția recuperării lor prin rambursarea fondurilor europene. Astfel, deficitul bugetar ar putea fi chiar mai accentuat, contrar obiectivului invocat în OUG.

Risc macroeconomic: frână pe investiții și pe creștere

În plan macroeconomic, efectele sunt la fel de problematice. Infrastructura publică este unul dintre motoarele creșterii economice. Suspendarea și denunțarea contractelor poate afecta direct sectoare cheie precum construcțiile și industria materialelor.

Conform articolului 5 al ordonanței, „contractele […] în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este cel mult 30%, se derulează în baza unui memorandum aprobat de Guvern”. Cu alte cuvinte, sute de proiecte se află acum în așteptare, depinzând de o decizie politică ulterioară.

Această lipsă de predictibilitate riscă să descurajeze antreprenorii locali și să reducă efectul multiplicator al investițiilor. În același timp, proiecte sociale precum școli, spitale sau drumuri riscă să fie blocate, cu impact direct asupra comunităților locale.

Risc juridic: val de litigii la orizont

Cel mai sensibil punct rămâne însă cel juridic. Denunțarea unilaterală a contractelor, prevăzută explicit la articolul 3 – „contractele […] sunt denunțate unilateral de către coordonatorii de reforme și/sau investiții” – deschide calea pentru litigii.

Companiile de construcții sau furnizorii afectați pot solicita în instanță despăgubiri pentru lucrările deja executate și pentru pierderile generate. Procedurile de arbitraj internațional ar putea, la rândul lor, genera costuri suplimentare semnificative pentru statul român.

Nu este exclus nici riscul unor proceduri de infringement, având în vedere că ordonanța se raportează la nerespectarea Directivei 2014/24/UE privind achizițiile publice.

Risc reputațional: încrederea Bruxelles-ului și a investitorilor

Relația României cu Comisia Europeană riscă să fie pusă la încercare. Suspendarea masivă a contractelor și incertitudinea privind continuarea investițiilor pot fi percepute la Bruxelles drept un semn de slăbiciune administrativă.

De altfel, ordonanța precizează că măsurile se aplică „până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a […] planului de redresare şi rezilienţă al României”. Această formulare lasă întreaga responsabilitate a relansării programului în mâinile unei decizii externe, ceea ce amplifică percepția de dependență și instabilitate.

În plus, mediul privat și investitorii străini pot interpreta schimbările bruște și denunțările unilaterale drept semnal că România este un partener impredictibil. Într-un context global competitiv, acest risc reputațional poate diminua fluxurile de investiții pe termen lung.

Echilibru între urgență și costuri viitoare

Guvernul a ales să prioritizeze disciplina bugetară și să reducă riscul imediat de depășire a deficitului, însă la costul unor riscuri majore pe termen mediu și lung. Fiscal, macroeconomic, juridic și reputațional, România riscă să plătească un preț ridicat pentru o măsură de urgență luată în prag de criză.

Așa cum subliniază chiar preambulul ordonanței, „elementele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie urgentă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată”.

Întrebarea esențială rămâne: va reuși România să transforme această suspendare într-o resetare strategică sau riscă să se adâncească într-o spirală de litigii, pierderi bugetare și neîncredere internațională?