Ovidiu Alexandru Raeţchi – numit în funcţia de preşedinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă

Ovidiu Alexandru Raeţchi a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă publicată, luni, în Monitorul Oficial.

El îl înlocuieşte pe Adrian-Cristian Bratu care a fost eliberat, la cerere, din această funcţie. 

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență a fost inaugurat în luna mai 2021 și urma să elaboreze strategii de răspuns și contracarare a riscurilor și amenințărilor pentru securitatea națională. Nu e clar până la acest moment în ce a constat activitatea instituției.

La momentul lansării, autoritățile au anunțat că acest centru este gândit să funcționeze ca un hub de expertiză în domeniul rezilienței, care poate fi folosit inclusiv în sprijinul statelor membre NATO și UE, respectiv al celor partenere. De asemenea, E-ARC va colabora cu sectorul privat, mediul academic, instituții de cercetare internaționale și societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...