Parisul „va fi alături de Finlanda și Suedia” în caz de agresiune

Franţa „va fi alături de Finlanda şi Suedia” în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce aceste doua ţări au anunţat ca doresc să adere la NATO, relatează AFP.

„Orice stat care ar încerca să testeze solidaritatea europeană, printr-o ameninţare sau o agresiune împotriva suveranităţii lor prin orice mijloace, trebuie să aibă certitudinea că Franţa va fi alături de Finlanda şi Suedia”, a scris preşedinţia franceză într-un comunicat.

„Franţa îşi reafirmă angajamentul în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi este pregătită să consolideze cooperarea în domeniul apărării şi securităţii cu aceşti doi parteneri, prin consultări strategice la nivel înalt şi interacţiuni militare întărite”, a continuat Palatul Elysée.

Articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona este o clauză de apărare reciprocă între statele membre ale UE.

Rusia a estimat luni că aderarea Suediei şi Finlandei la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) ca răspuns la ofensiva rusă împotriva Ucrainei este o greşeală care ar submina securitatea pe continentul european.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a promis că va urmări îndeaproape „implicaţiile pe care le va avea acest lucru pentru securitatea noastră”. Anterior, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a reiterat avertismentele ruse emise în ultimele zile, referindu-se în special la „măsuri (ruse) de ripostă militaro-tehnică şi de altă natură”.

Partidul Social Democrat aflat la putere în Suedia a dat duminică undă verde unei candidaturi la NATO, la scurt timp după ce executivul finlandez şi-a anunţat dorinţa de a adera la această organizaţie occidentală pe care Rusia o consideră o ameninţare existenţială.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, „salută şi sprijină aceste decizii ale celor parteneri europeni foarte apropiaţi”, a raportat Palatul Elysée.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole