Până când? De ce s-a închis unul dintre puținele ziare independente din Rusia

Publicat: 31 mart. 2022, 20:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Până când? De ce s-a închis unul dintre puținele ziare independente din Rusia

Unul dintre puţinele ziare independente din Rusia s-a închis. Novaia Gazeta, publicaţie al cărei fondator a fost premiat anul trecut cu Nobel pentru pace, a anunţat că îşi încetează apariţia până când se încheie războiul din Ucraina. De fapt, situația presei indepedente din Rusia se situează tot pe la pragul „de închidere”. 

În ceea ce privște Novaia Gazeta, decizia a venit după ce publicaţia a primit un nou avertisment (al doilea) din partea Roskomnadzor, organizaţia care controlează presa scrisă, TV şi online, pentru că ar fi „agent străin”, notează The Guardian

Avertismentul a venit după ce redactorul-şef de la Novaia, Dimitri Muratov, a stat de vorbă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu de grup, care ulterior a fost interzis de la difuzare pe teritoriul Rusiei, de Roskomnadzor.

Ce este Novaia Gazeta

Novaia Gazeta este una dintre cele mai importante publicaţii din Rusia. Publicaţia a avut parte de presiuni uriaşe, iar de-a lungul istoriei de peste 30 de ani ai Novaia, mai mulţi jurnalişti au fost ucişi din cauza dezvăluirilor pe care le-au făcut.

Pentru a evita închiderea de către Roskomnadzor, conducerea a decis să suspende apariţiile până la încheierea „operaţiunii speciale”, singurul termen pe care presa din Rusia are voie să-l folosească atunci când relatează despre războiul dus de Rusia în Ucraina.

Am primit un nou avertisment de la Roskomnadzor. Prin urmare, vom suspenda apariţiile până la încheierea „operaţiunii speciale” din Ucraina”, a anunţat boardul editorial.

De la începutul războiului în Ucraina și alte titluri independente din Rusia au fost închise şi interzise, printre care Echo Moscova şi TV Rain.