Până la această oră autoritățile au primit peste 300 de sesizări referitoare la posibile infracțiuni electorale

Publicat: 27 sept. 2020, 15:35, de Mădălina Bălăceanu, în ALEGERI , ? cititori
Până la această oră autoritățile au primit peste 300 de sesizări referitoare la posibile infracțiuni electorale
Cum votează persoanele infectate cu COVID-19

Până la această oră autoritățile au primit 318 sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, dintre care 119 nu s-au confirmat, anunță purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Conform sursei citate, cu privire la alte sesizări, se efectuează în continuare verificări.

Până în acest moment, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 20 de avertismente scrise și 34 de amenzi în valoare de 38.000 de lei.

Cele mai frecvente fapte contravenționale sesizate au fost de continuare a propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu cine să voteze, fotografierea sau filmarea buletinului de vot.

În plus, se efectuează cercetări cu privire la 37 de infracțiuni precum coruperea alegătorilor sau fraudă la vot.