Până la data de 17 iulie: Punct fix pentru efectuarea recenzării la sediul central al Institutului Național de Statistică

Institutul Naţional de Statistică (INS) a transmis, joi, că a deschis primul punct fix pentru efectuarea recenzării, la sediul central din Bulevardul Libertăţii, nr. 16, sector 5.

Centrul este deschis de luni până duminică, între orele 8:00 şi 20:00 şi se adresează tuturor persoanelor care doresc să se recenzeze, dar, din diferite motive, nu au efectuat autorecenzarea sau nu pot primi vizita recenzorului la reședința obișnuită.

Punctul fix de recenzare va funcţiona până la data de 17 iulie.

Potrivit comunicatului INS, ”astfel de puncte fixe de recenzare vor funcţiona până la finalul perioadei de recenzare (17 iulie 2022) în localităţile în care ritmul de recenzare din etapa interviurilor faţă în faţă este scăzut și se vor desfășura paralel cu recenzarea pe teren. În acest mod, se vor putea recenza și persoanele care, în perioada scursă între momentul de referință al recensământului (1 decembrie 2021) și prezent, s-au mutat, respectiv și-au schimbat localitatea de reședință obișnuită”.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, consultați www.recensamantromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...