Până la ora 21.00? Ce vor reprezentații magazinelor de cartier

Publicat: 05 apr. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în ECONOMIE
Până la ora 21.00? Ce vor reprezentații magazinelor de cartier

Reprezentații magazinelor mici de cartier vor să propună ca în weekend, în localitățile cu o incidență de 4 cazuri la mia de locuitori, ora de închidere să fie 21.00.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica spune că le-a cerut reprezentanților acestor magazine să vină cu propuneri și soluții pentru a reduce aglomerația în zilele de weekend, dar și măsuri pentru a limita numărul de oameni din interiorul unui magazin:

„Am cerut atât date cu ce s-a întâmplat în weekend, adică dacă diferă față de ce se întâmpla înainte, pentru că în mod normal există un drag de aglomerare și dacă au existat schimbări de comportament și măsuri pentru evitarea aglomerării”, a spus Stoica pentru Europa FM.

O altă soluție pentru a limita aglomerația

Limitarea numărului de coșuri disponibile la intrarea în magazin ar fi o altă soluție de a evita aglomerația, spune Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Nationale a Comerciantilor Mici si Mijlocii din România:

Să găsim un număr de metri pătrați pentru ficare client, astfel încât să putem limita accesul în magazin. Dacă se poate, eventual limităm numărul de coșuri de la intrarea în magazin și e clar că vom limita clienții.

Noi vorbim de magazinele mici de cartier, imaginați-vă că în general cei care lucrează în corporații termină undeva în jur de ora 5-6, abia au timp să ajungă acasă. Ar trebui să le oferim posibilitatea să-și găsească magazinul de cartier deschis până la 9”, a spus Paraschiv potrivit aceleiși surse.