Pandemia schimbă tendința pe piața imobiliară: doi români din trei nu vor altă casă

Publicat: 04 nov. 2020, 22:00, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Pandemia schimbă tendința pe piața imobiliară: doi români din trei nu vor altă casă

Doi români din trei nu şi-ar achiziţiona o locuinţă în următoarea jumătate de an, în timp ce aproape 10% îşi caută o a doua casă în afara oraşului în care trăiesc în prezent, arată un sondaj de specialitate, publicat miercuri.

Conform analizei Crosspoint Real Estate, citată de Agerpres, dacă anul trecut românii credeau în proporţie de peste 63% că preţurile vor creşte, în 2020 doar 44% dintre ei mai cred că preţurile vor înregistra majorări.

Totodată, 44% dintre respondenţi consideră că preţurile locuinţelor vor creşte în următoarea perioadă, iar mai mult de jumătate (55%) şi-ar dori o curte, în timp ce peste 25% vor un spaţiu mai mare în locuinţele lor.

De asemenea, 62% dintre românii chestionaţi nu şi-ar achiziţiona o locuinţă în următoarele şase luni, în timp ce aproape 10% dintre aceştia îşi caută o a doua casă în afara oraşului în care trăiesc, iar peste 46% caută o zonă liniştită, indiferent de oraş.

Flexibilitate în creștere la locul de muncă

În ceea ce priveşte viaţa de lucru, mediul sigur, cu spaţii mai mari, poate chiar birouri individuale, întâlnirile de la birou, dar şi mixul de lucru birou şi acasă, sunt cele mai importante lucruri pentru români, ulterior crizei sanitare. Astfel, sondajul Crosspoint Real Estate arată că nivelul de flexibilitate la locul de muncă a crescut, 46% dintre angajaţi lucrând flexibil, fie de acasă, fie combinând munca de acasă cu munca de la birou.

În plus, 54% dintre cei care au participat la studiu au afirmat că lucrează de la locul de muncă obişnuit.

Raportul de specialitate se bazează pe un sondaj efectuat în luna octombrie 2020, pe un eşantion de 900 de angajaţi din Bucureşti şi oraşe regionale.

Fondată în anul 2005, compania Crosspoint Real Estate oferă, atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial.