Panică printre fugarii de lux: condamnații din România nu mai pot executa pedepsele „în confort” peste hotare

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că nicio autoritate judiciară dintr-un stat membru nu poate refuza predarea unei persoane pe baza unui mandat european de arestare și să preia singură executarea pedepsei, fără consimțământul statului care a emis mandatul. Decizia se aplică retroactiv și lovește direct în strategia fugarilor celebri ai României – de la Sorin Oprescu și Alina Bica, până la Dragoș Săvulescu și Mario Iorgulescu.

Cazul care a declanșat verdictul european

Totul a pornit de la un dosar mai puțin cunoscut, instrumentat de Curtea de Apel București. Un român condamnat definitiv în noiembrie 2020 la 4 ani și 2 luni pentru înșelăciune a fugit în Italia. Pe numele său a fost emis un mandat european de arestare, dar autoritățile italiene au refuzat extrădarea.

În schimb, au decis să recunoască hotărârea românească și să execute pedeapsa în Italia, cu argumentul reinserției sociale: individul locuia acolo legal și efectiv. Ba chiar i-au redus pedeapsa și l-au plasat în arest la domiciliu. România a contestat ferm această soluție, menționând că mandatul european rămâne în vigoare și că executarea trebuie să se facă în țară, nu „pe stil italian”.

Astfel, Curtea de Apel București a cerut clarificări CJUE, care a tranșat definitiv: fără consimțământul statului emitent, pedeapsa nu poate fi preluată și executată de alt stat.

Principiile CJUE: încredere și recunoaștere reciprocă

În hotărârea sa, CJUE amintește că mandatul european de arestare este o procedură simplificată de cooperare judiciară, fundamentată pe încredere și recunoaștere reciprocă.

„Statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare. Neexecutarea unui asemenea mandat nu poate avea loc decât în mod excepțional”, arată Curtea.

Prin urmare, dacă un stat vrea să preia executarea pedepsei, trebuie să ceară consimțământul instanței emitente și să primească hotărârea de condamnare, plus un certificat oficial. Fără acest mecanism, refuzul predării este ilegal, iar mandatul rămâne valabil.

Efect retroactiv: România recâștigă teren în dosarele fugarilor

Decizia CJUE se aplică retroactiv, ceea ce înseamnă că toate cazurile în care state precum Italia sau Grecia au refuzat predarea condamnaților români și au preferat să execute pedepsele pe plan local sunt puse sub semnul întrebării.

Lista e lungă:

• Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei;
• Alina Bica, fosta șefă DIICOT;
• Ionel Arsene, fost președinte CJ Neamț;
• Mario Iorgulescu, fiul șefului FRF;
• Dragoș Săvulescu, afaceristul celebru pentru refugiul său la Napoli.

Aceștia, și mulți alții, au exploatat până acum diferențele de interpretare între state, găsindu-și adăpost în peninsule „prietenoase”. Verdictul CJUE taie din rădăcină astfel de subterfugii.

Dimensiunea fenomenului: peste 4.000 de fugari

Poliția Română arată că peste 4.000 de persoane condamnate definitiv se sustrag astăzi executării pedepselor. În martie 2024 a intrat în vigoare și „Legea fugarilor”, care adaugă până la 3 ani de închisoare suplimentară celor care se ascund de justiție. Înalta Curte a contestat actul la CCR, dar Curtea Constituțională l-a validat.

În plus, Parlamentul a adoptat în mai 2024 o lege prin care fugarii trebuie să suporte cheltuielile aducerii lor în țară. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, estima costuri între câteva mii și 25.000 de euro pentru fiecare extrădare, bani care până acum erau plătiți exclusiv din bugetul statului.

Costul risipei: milioane pentru aducerea fugarilor

Statul român a plătit sume uriașe pentru repatrierea condamnaților din destinații exotice precum Brazilia, Republica Dominicană sau Costa Rica. Numai în 2023, nota de plată s-a ridicat la aproximativ două milioane de euro. Cazul Elenei Udrea și al Alinei Bica în Costa Rica a devenit deja exemplu clasic de „turism penal” cu preț pe spinarea contribuabilului.

Noua decizie a CJUE poate reduce masiv aceste costuri, prin crearea unui cadru mai strict și mai uniform de cooperare.

Ce înseamnă pentru România

• Justiția câștigă o armă împotriva fugarilor de lux care sperau să își „servească pedepsele” în arest la domiciliu în alte state.
• Italia și Grecia nu mai pot decide unilateral cum și unde își ispășesc românii pedepsele.
• Retroactivitatea redeschide ușa pentru reanalizarea cazurilor deja „închise” la nivel național de statele refuznice.
• Cetățeanul simplu primește, indirect, garanția că fuga nu mai e un plan de viață, ci doar o amânare temporară.

Sfârșitul luxului pentru fugari

Decizia CJUE marchează un moment crucial pentru România. „Băieții deștepți” ai exilului judiciar – care visau să-și bea cafeaua liniștiți la Roma sau Atena, cu pedepsele reduse sau suspendate – își văd acum strategia spulberată.

Fugarul nu mai e un turist cu condamnare, ci un condamnat cu bilet dus-întors. Iar dacă până acum părea că justiția europeană joacă pe mai multe voci, hotărârea CJUE dă tonul clar: mandatul european de arestare nu e opțional. Se execută.

A avut România vreun merit în adoptarea acestei decizii cruciale?

Decizia CJUE a fost clar inspirată de un dosar sesizat chiar în România — prin Curtea de Apel București — într-un caz în care Italia refuza să extrădeze cuiva pedeapsa impusă de justiția română și prefera să o execute local. Acesta este meritul concret al României: identificarea conflictului juridic și sesizarea CJUE printr o cerere de interpretare a legislației europene.

Pe scurt: România a fost activă în a aduce problema în atenția Curții Europene. Deși CJUE poate emite hotărâri independent, în acest caz decizia a fost declanșată de un izolator juridic ridicat din interiorul sistemului nostru — un caz în care Italia aplica, în practică, o interpretare diferită de mandatul european. România a cerut clarificări și a deschis drumul pentru această hotărâre semnificativă.

Așadar, da — România are un merit real: a inițiat mecanismul care a dus la această consolidare a principiului mandatului european de arestare.