Papa Francisc a făcut un apel:  ”Vă rog, deschideți porțile” migranților și săracilor!

La întoarcerea de la Budapesta, Papa Francisc și a reafirmat susținerea drepturilor migranților, speranța într-un viitor plin de leagăne, nu de morminte, precum și dorința de a continua călătoriile pastorale, chiar dacă a suferit o pneumonie acută.  

”Am simțit o durere puternică  la finalul audienței din 29 martie, dar am fost conștient” , le-a spus suveranul pontif ziariștilor, care l-au însoțit în vizita la Budapesta.

”Am avut o febră foarte mare și (…) medicii m-au spitalizat imediat” , a mai spus suveranul pontif, precizînd că a avut ”o pneumonie acută și puternică, în partea de jos a plămânului”. ”Organismul a răspuns bine la tratament. Datorită lui Dumnezeu, pot să vă reîntâlnesc”.

Papa Francisc a stat trei zile într-un spital din Roma și s-a externat la 1 aprilie după un tratament cu antibiotice.

Întrebat despre următoarele vizite, papa Francisc a confirmat intenția de a merge la Lisabona, la începutul lunii august cu ocazia Zilelor mondiale ale Tinerilor.  În luna septembrie, ar urma o vizită  la Marsilia și în intenție este și o vizită în Mongolia. ”Programul (călătoriilor prevăzute) mă ține în mișcare”, a glumit pontiful.

O critică indirectă

Papa Francisc a efectuat între 28-30 aprilie o vizită la Budapesta, marcând a 41-a călătorie internațională.

În timpul slujbei, din fața Parlamentului din Budapesta, la care au participat mii de catolici, inclusv din România, suveranul s-a declarant contra ”porților închise celor care sunt străini, săraci, migranți…, ca o critică indirectă la politica de excludere a premierului nationalist Viktor Orban.

”Vă rog, deschideți porțile!”, a fost mesajul papei, fervent apărător al drepturilor refugiaților. ”Vă rog: să deschidem porțile! Să încercăm și noi să fim – prin cuvinte, gesturi, activități zilnice – asemenea lui Isus: o poartă deschisă, o poartă care nu este trântită niciodată în fața nimănui, o poartă care permite tuturor să intre și să experimenteze frumusețea iubirii și a iertării Domnului.”

La finalul slujbei, pontiful s-a rugat pentru ”poporul ucrainean rănit de moarte” și poporul rus, cu speranța într-un viitor plin de leagăne, nu de morminte, într-o lume a fraților, nu a zidurilor.

.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...