Papa Francisc îl invită pe legendarul fotbalist Hristo Stoicikov la un Meci Pentru Pace

Papa Francisc l-a invitat pe legendarul fotbalist Hristo Stoicikov să participe al al treilea Meci Pentru Pace, a anunţat fostul jucător pe Facebook. Evenimentul sportiv şi interreligios va avea loc la Roma, pe 10 octombrie, scrie BTA.

În postarea sa, Stoicikov scrie că este o mare onoare pentru el ca Papa Francisc să îl invite să ia parte la acest Meci Pentru Pace. „Va fi grozav să joc alături de mulţi prieteni. Papa Francisc este un mare campion al sportului şi fotbalului şi sunt sigur că vorbele sale ajung la milioane de oameni!”, se arată în postare.





Meciul Pentru Pace este promovat de Papa Francisc cu obiectivul principal de a transmite, prin intermediul sportului, un mesaj de pace şi unitate în întreaga lume, se arată pe site-ul oficial al evenimentului. Participanţii sunt unii dintre cei mai importanţi fotbalişti profesionişti şi cele mai cunoscute legende ale fotbalului de pe întregul glob, de diferite religii şi credinţe.

Precedentele două ediţii ale Meciului Pentru Pace au avut loc pe Stadionul Olimpic din Roma, în 2014 şi 2016. Printre cele 100 de staruri care au participat au fost Diego Amando Maradona, Francesco Totti, Ronaldinho, Del Piero, Gianluiggi Buffon, Paolo Maldini, Andrea Pirlo, Diego Simeone, Javier Mascherano, Roberto Baggio, Samuel Eto’o, David Trezeguet, Robert Pires, Javier Zanetti, Carlos Valderrama şi Andrei Şevcenko.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...