Papa Francisc: Sistemul de pensii trebuie să se bazeze pe solidaritatea între generații

Publicat: 04 apr. 2023, 18:31, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc: Sistemul de pensii trebuie să se bazeze pe solidaritatea între generații

A menține un sistem de pensii bazat pe solidaritate între generații, acesta a fost mesajul suveranului pontif exprimat la întâlnirea de la Vatican cu 400 de membri ai INPS, fondul de pensii din Italia, transmite Vatican News.

Papa Francisc consideră că bunăstarea este esențială și pentru angajați, și pentru pensionari. Dar regretă faptul că ”societatea pare să neglijeze viitorul: ea se concentrează pe prezent și se preocupă prea puțin de generațiile următoare”. O dovadă în acest sens este ”criza ecologică și datoria publică care apasă pe umerii copiilor și nepoților”.

Pensionarea este o formă de bunăstarea care menține împreună generațiile, dar, în societățile noastre europene îmbătrânite, acest model este în pericol, a subliniat papa Francisc.

Suveranul pontif s-a referit și la forța de muncă din străinătate extrem de prezentă în Italia. Muncitorii străini, care nu au încă naționalitatea italiană, sunt de asemenea esențiali într-un sistem de pensii viabil. În acest sens, papa Francisc a cerut să se manifeste recunoștință față de muncitorii străini, ceea ce adesea nu se întâmplă în Peninsulă. ”Suntem interdependenți unii de alții”, a adăugat papa.

De asemenea, suveranul a recomandat renunțarea la munca ”la negru” , deoarece poate aduce avantaje pentru moment unei persoane, dar nu permite accesul la un sistem de pensii echitabil. Munca nedeclarată denaturează piața muncii și expune muncitorii la exploatare și nedreptate, avertizează papa Francisc.

Una bună și alta rea

Este o previziune bună și una rea, subliniază Papa, și în acest sens, Biblia ne oferă două exemple. Previziunea rea îi vizează pe cei care se gândesc numai la ei înșiși, așa cum transmite parabola evanghelică a avarului. Acesta construiește depozite din ce în ce mai mari pentru a-și aduna bunurile. Dar cel care acumulează numai pentru sine ajunge să se amăgească, să-și facă iluzii fără niciun viitor, avertizează papa.

Previziunea bună  este cea a patriarhului Iosif, devenit guvernatorul Egiptului. El are grijă să facă rezerve de grâne în anii rodnici pentru a putea depăși perioadele de foamete. În practică, Iosif acționează pentru binele poporului. El ”știe să privească în viitor” și ”să aibă grijă de persoanele care îi sunt încredințate”.

Pentru suveranul pontif, vocația INPS este de a avea grijă de viitorul oamenilor.