Parcul monument istoric din România unde te poți plimba printre căprioare și alpaca. Ba chiar le poți și hrăni!

Publicat: 20 dec. 2025, 23:00, de Marian Apipie, în Orașul meu , ? cititori
Parcul monument istoric din România unde te poți plimba printre căprioare și alpaca. Ba chiar le poți și hrăni!
Foto: Primăria Craiova

Unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Europa oferă acum o nouă atracție: o zonă dedicată căprioarelor și alpaca, unde vizitatorii pot interacționa cu animalele. Este vorba de un teren transformat într-un țarc de mari dimensiuni, cu porțiuni împădurite și alei pietruite, care a fost amenajat în Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova, un parc realizat în anul 1903 și catalogat ca monument istoric.

Parcul monument istoric din România unde te poți plimba printre căprioare și alpaca

Considerat cel mai mare parc natural din sud-estul Europei, Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova, monument istoric clasa A, oferă o nouă atracție pentru copii: o zonă unde te poți plimba printre căprioare și alpaca. Zona amenajată de Eco Urbis SRL, societate din subordinea primăriei, a primit denumirea de Valea Ciutelor, aici fiind casa a 20 de căprioare, șase capre pitice și opt alpaca. Interesant este că vizitatorii pot interacționa cu animalele.

Valea Ciutelor a fost amenajată lângă Hipodrom, pe un teren nefolosit din parc, care a fost transformat într-un țarc de mari dimensiuni, cu porțiuni împădurite, movile de pământ, iarbă înaltă și copaci tineri, exact așa cum animalele întâlnesc în sălbăticie.

De asemenea, au fost trasate alei din piatră, iar împrejmuirea a fost realizată exclusiv din materiale aprobate prin Avizul Ministerului Culturii pentru Parcul „Romanescu“. Primăria Craiova are nevoie de acest aviz pentru că Parcul Romanescu este catalogat ca monument istoric, iar orice intervenție aici are nevoie de avizul ministerului de resort.

Potrivit edilului Craiovei, Olguța Vasilescu, terenul a fost ales ca în sălbăticie. Ea a mai precizat că animalele vor putea fi hrănite și de vizitatori, însă doar cu biscuiți speciali, din semințe și plante, care vor fi achiziționați la intrare, fiind interzis în țarc accesul cu orice fel de alimente sau băuturi.

Spațiul cu animale este supravegheat video și iluminat discret

Primarul Olguța Vasilescu a mai spus că spațiul este supravegheat video și iluminat discret, cu stâlpi cu încărcare solară, astfel încât animalele să nu fie deranjate pe timpul nopții. Tariful de acces este de 30 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Începând de vineri, în acest țarc se află 20 de căprioare, alături de șase capre pitice și opt alpaca, într-un mediu sigur și controlat. Animalele vor fi hrănite, pe lângă hrana specifică, și cu biscuiți speciali, realizați din semințe și plante, produse ce intră în prețul biletului. Accesul cu alte alimente sau băuturi în țarc este strict interzis. Intrarea este gratuită pentru persoanele cu autism și însoțitorul lor, fiindcă interacțiunea cu animalele blânde este o formă de terapie. Tariful este de 30 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii“, a anunțat Olguța Vasilescu, pe Facebook.

Potrivit edilului, este un proiect care oferă copiilor și familiilor o experiență pe care, de multe ori, o găseau doar departe de oraș. „Tot la hipodrom au fost aduși și trei ponei pentru copii“, a mai precizat Olguța Vasilescu.

În unul dintre țarcuri vizitatorii nu au acces, fiind destinat căprioarelor gestante și puilor foarte mici.

Ce spun craiovenii

Nu toți craiovenii par să fie de acord cu ideea primăriei. Cel puțin asta rezultă din comentariile postate pe Facebook la anunțul cu amenajarea zonei cu căprioare. Unii au considerat că animalele trebuie lăsate în pace, nu să fie în centrul atenției, printre oameni. Alții au comentat că prioritățile în Craiova sunt altele.

„E și bine și rău, animalele fug în haită pentru că ceva le sperie și nu e bine, dar pe de altă parte e bine că au spațiu mult aici. Bine ar fi decât să le privim și să nu le deranjăm cu vizite că e spațiul lor și sigur nu vor să fie deranjate. Să le respectăm!“, a scris o craioveancă.

„Rezolvați vă rog și problema haitei de câini din Parcul Romanescu. Sunt mulți, mari și agresivi, un real pericol, în special pentru cei care aleargă sau fac mișcare la ore mai târzii sau dimineața devreme“, a fost un alt mesaj.

„M-aș bucura să faceți ceva locuri de muncă undeva mai aproape și pentru cei de la țară, cum ar fi la Segarcea, sau la Bârca, să ne putem deplasa mai aprope pentru a munci, pentru că e greu să se deplaseze oamenii în fiecare zi la Craiova. Pregătiți locuri de muncă să nu mai stăm prin străinătate și familia acasă“, a scris o altă persoană.