Parlamentarii din Comisiile de buget – întâlnire ce reprezentanții FMI: Așteptăm raportul, sperăm să fie pozitiv

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au avut, miercuri, o întâlnire cu parlamentarii din Comisiile de buget-finanţe, discuţiile vizând politicile economico-financiare în următoarea perioadă.

„Am avut o discuţie cu echipa FMI în Comisia de buget-finanţe reunită cu cea de la Senat. Au fost discuţii productive, am schimbat idei, păreri, aşteptăm cu deosebit interes raportul dumnealor, sper să fie un raport pozitiv în contextul macroeconomic în care ne aflăm – nu se aştepta nimeni ca la graniţa României să avem război. În acelaşi timp, am discutat de politicile economico-financiare pe următoarea perioadă şi aşteptăm cu interes raportul dumnealor, să vedem ce spun în raport”, a afirmat deputatul PSD Horia Ţuţuianu, după întâlnire.

Întrebat dacă, în contextul actual, România va avea nevoie de o resursă de împrumut extern în următoarea perioadă, deputatul PSD a spus că nu crede că acest lucru se va întâmpla.

„Acest context este la nivel european, la nivel mondial, nu cred că România, în situaţia dată, cel puţin astăzi, va avea nevoie de un împrumut, dar vedem evoluţia până la sfârşitul anului şi în următoarea perioadă. (…) Nu este o situaţie doar în România, este o situaţie la nivel european. Nu se aştepta nimeni ca după pandemie să vină o criză la graniţele României”, a mai spus Ţuţuianu.

Acesta a precizat că reprezentanţii FMI nu au făcut recomandări: „Au fost doar discuţii, am schimbat opinii, aşteptăm raportul, apoi vom vedea în raport ce se va spune”.

Deputatul USR Cosette Chichirău a precizat că reprezentanţii FMI au exprimat îngrijorări despre reformele pe care România trebuie să le facă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi în privinţa salariilor, a pensiilor şi a fiscalităţii.

„Aceste trei domenii sunt cele care trebuie avute în vedere dacă este să avem o consolidare fiscală pe termen mediu şi lung. Deci, FMI este foarte conştient de reformele asumate de România, chiar în cadrul PNRR, dar sunt anumite dubii despre ce direcţie va lua statul român. În plus, faţă de problemele pe care le aveam semnalate deja din 2019, acum se adaugă inflaţia şi preţurile mari la energie. Deci, România a mers într-o direcţie greşită chiar din 2019, unde eram deja în procedură de deficit excesiv, acum suntem într-o situaţie mult mai grea, cu o pandemie care se termină, dar şi cu un război şi inflaţie. Aşteptăm să vedem raportul FMI, să vedem ce cred ei despre ce face actualul Guvern, care este compus şi din social-democraţi şi liberali. Nu se ştie dacă România o va lua spre stânga sau spre dreapta şi dacă va fi capabil acest guvern de coaliţie nenaturală să implementeze reformele pe salarii, pensii şi fiscalitate”, a susţinut Cosette Chichirău.

Ea a explicat că îngrijorarea FMI nu vizează neapărat întârzierea acestor reforme, ci direcţia în care vor fi aceste reforme, dacă acestea se vor face.

„Auzim tot timpul, cel puţin de la PSD, de faptul că vor să renegocieze PNRR, ceea ce înseamnă o lipsă de asumare a măsurilor care sunt necesare pentru sănătatea fiscală a României”, a menţionat deputatul USR.

S-a discutat şi problema taxării, a mai spus Chichirău.

„Poziţia actuală, cel puţin iniţială înainte să vedem raportul, este că actualul sistem de taxare, cu aşa-numita cotă unică, are probleme şi că înainte de a vorbi despre impozit progresiv, de fapt trebuie să eliminăm foarte multe scutiri şi excepţii din sistemul actual. Cel puţin, discuţia este: hai să curăţaţi sistemul pe care îl aveţi şi apoi se merge mai departe, dar impresia este că chiar şi această curăţare este foarte dificilă”, a adăugat deputatul USR.

Nu s-a discutat despre un eventual risc de recesiune.

„Este clar că este o problemă globală, pentru toate economiile. Băncile centrale reacţionează la presiunea inflaţiei, sunt cele mai mari probleme acum: inflaţia şi preţurile la energie. Acolo ne concentrăm înainte să vorbim de recesiune”, a subliniat Chichirău.

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, se află la Bucureşti, în perioada 30 mai – 10 iunie, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV, a anunţat reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Aeroportul din Brașov a devenit port aerian NATO!

Aeroportul Internațional Ghimbav, din Brașov, s-a transformat într-un important port aerian pentru NATO, la mai puțin de un an de la deschiderea sa. Aeroportul...