Parlamentarii PNL lucrează la un proiect pentru modificarea legii privind evaziunea fiscală

Publicat: 19 mai 2021, 23:15, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Parlamentarii PNL lucrează la un proiect pentru modificarea legii privind evaziunea fiscală
bani fisc calcule cifre șomaj

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că senatori ai PNL lucrează la un proiect pentru modificarea legii conform căreia se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

„Eu ştiu foarte bine că deja sunt parlamentari PNL care s-au aplecat asupra proiectului săptămâna trecută şi o să vină cu modificări. La Senat sunt câţiva colegi. Nu vreau să le spun numele, ca să vină ei să îl prezinte. Deci deja ştiu că se lucrează la iniţiative legislative pe această temă”, a arătat premierul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Premierul a menţionat că a solicitat la rândul său o evaluare pentru a vedea în ce fel poate fi schimbată legea şi că va prezenta rezultatele acestei analize în coaliţia de guvernare.

„Eu am cerut şi o evaluare, să vedem impactul. Deocamdată nu putem să facem o evaluare, doar legislativă. Consilierilor mei pe constituţionalitate le-am cerut o evaluare, să vedem dacă se poate face ceva, cum poate fi modificată. Primesc analiza şi o voi prezenta în coaliţie. Eliminarea evaziunii fiscale reprezintă un obiectiv important al acestei guvernări. Este asumat şi prin strategia fiscal bugetară, şi prin planul de convergenţă, şi prin PNRR şi deja am luat măsuri importante care au dat rezultate. Vă aduc aminte că anul trecut şi anul acesta conformarea voluntară a crescut în România. Avem venituri la buget mult mai mari, dar e important că avem veniturile declarate în creştere şi avem şi conformarea voluntară. Deci lucrurile merg în direcţia bună, în ceea ce priveşte eliminarea evaziunii fiscale”, a precizat Cîţu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat pe 2 aprilie că, dacă va exista voinţă, va putea fi modificată legea care prevede că se poate aplica doar amendă persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

„Cu siguranţă, PNL a votat împotriva acestei legi. Preşedintele a promulgat-o că ăsta e atributul constituţional, nu a stabilit că asta e legea. Şi-a exercitat prerogativele. Dacă va exista o voinţă pentru a modifica această prevedere legală, se va modifica”, a spus Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 31 martie, legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Curtea a decis că legea este constituţională.

Potrivit legii, în cazul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.