Parlamentarii români au dintre cele mai confortabile programe de muncă din lume

Publicat: 30 dec. 2021, 14:35, de Narcis Popescu, în POLITICĂ , ? cititori
Parlamentarii români au dintre cele mai confortabile programe de muncă din lume

Cu trei luni de vacanță garantate prin Constituție, parlamentarii români au unul din cele mai confortabile programe din lumea civilizată. Doar prin insulele din Oceanul Indian sau Africa este mai lejer. Articolul 66 din legea fundamentală prevede două sesiuni ordinare pe an, una din februarie în iunie și alta din septembrie în decembrie.

Teoretic, în afara prezenței la ședințele de plen sau în comisii, deputații și senatorii au activități în circumscripțiile în care au fost aleși, dar practic este imposibil de verificat cât timp petrec ascultând plângerile alegătorilor. În schimb, indemnizațiile de parlamentar au explodat, în baza noi legi a salarizării unice: de la circa 7.000 de lei pe lună, brut, în iunie 2017, la 19.000 de lei, în ianuarie 2019. Indemnizațiile sunt legate de salariul minim pe economie. Indemnizația președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ajunge la 24.000 de lei.

Cum e la alții

Recent, presa elvețiană scria că parlamentarii regionali din legislativul cantonului Zürich demisionează pe capete din cauza ritmului intens de lucru. Între o treime și jumătate din aleșii din acest canton pleacă pe parcursul unei legislaturi.

Congresul SUA lucrează non-stop

Statele Unite, Congresul și Senatul își stabilesc programul. La 3 ianuarie, cele două camere ale legislativului revin de obicei la muncă. Pe parcursul verii, în august, una din cele două camere sau ambele pot intra în vacanță. De exemplu, în 2020, Senatul a lucrat și în august. Anul trecut, prima zi lucrătoare a aleșilor americani a fost 3 iaunuarie, iar ultima la 14 decembrie.

Chiar și Parlamentul European, instituție îndelung criticată pentru ineficiență, cheltuieli excesive și salarii mari, a lucrat, în 2020, în ianuarie, atât în plen, cât și în comisii. Europarlamentarii și-au luat vacanță, în 2020, între 20 iulie și 20 august. În 2019, an în care se desfășoară alegeri pentru legislativul european, vacanța de vară este extinsă între 25 iulie și 2 septembrie.

În Irlanda, sub presiunea opiniei publice, vacanța de vară a parlamentarilor s-a redus de la 12 săptămâni la „doar” opt. În 2018, profitând de faptul că Leinster House, clădirea legislativului, s-a aflat în reparații, aleșii de la Dublin și-au luat trei luni de vacanță.

În Marea Britanie, perioadele de vacanță („recess”) sunt decise de Guvern și anunțate de către liderul Camerei Comunelor. De obicei, vacanța de vară ține șase săptămâni, între 21 iulie și 5 septembrie. Parlamentul scoțian a convenit ca, pentru 2019, să își ia liber două luni în vară, plus câte o săptămână sau două în februarie, aprilie, octombrie și decembrie.

În Italia, vacanța de vară a legislativului durează o lună. În spațiul UE, cea mai lungă vacanță de vară o aveau parlamentarii francezi: trei luni, de la sfârșitul lui iunie, la 1 octombrie.

Totuși, în practică, ei intră în sesiune extraordinară până la mijlocul lui iulie și revin la muncă la mijlocul lunii septembrie, deci vacanța durează „doar” două luni. Aparent surprinzător, și deputații germani își protejează timpul liber: două luni libere vara, iar în iarnă pleacă de la slujbă spre mijlocul lunii decembrie și revin spre finalul lui ianuarie. Cei mai relaxați par a fi aleșii din Mauritius, un conglomerat de insule din Oceanul Indian: trei luni lucrează, trei luni se află în vacanță. În săptămânile în care se află la muncă, sesiunile țin trei sau patru zile. În Ghana, sistemul este oarecum asemănător: aleșii muncesc 28 de săptămâni, după care au 24 de săptămâni libere. O săptămână de lucru se întinde între ziua de marți și cea de vineri.