Parlamentarii UDMR vorbesc despre „singura modalitate de a pune punct pandemiei”: care este aceasta

Publicat: 07 ian. 2021, 12:49, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Parlamentarii UDMR vorbesc despre „singura modalitate de a pune punct pandemiei”: care este aceasta
Coronavirus pe ambalajul alimentelor congelate în China

Deputații și senatorii UDMR le recomandă cetățenilor să se vaccineze, fiindcă aceasta este singura modalitate de a pune punct pandemiei de coronavirus și de a reveni la viața normală.

„Având în vedere că în ultima perioadă, în spaţiul public, au apărut mai multe informaţii false, care încurajează societatea să se opună vaccinării, grupul parlamentar al UDMR a decis, în unanimitate, să acţioneze responsabil şi să se angajeze în promovarea campaniei de vaccinare”, se arată într-un comunicat al UDMR.

Parlamentarii UDMR transmit pe această cale că eforturile experţilor în domeniul medical nu ar trebui plasate pe aceeaşi pagină cu ştirile false, care, pe lângă faptul că sunt derutante, generează o atitudine nejustificată împotriva oamenilor şi a ştiinţei.

„Credem că imunizarea reduce consecinţele negative ale coronavirusului şi, astfel, protejează familiile noastre şi întreaga comunitate de contaminarea cu acest virus. O vaccinare adecvată reduce incidenţa deceselor provocate de infectarea cu COVID-19. Deputaţii şi senatorii UDMR îi încurajează pe oameni să profite de posibilitatea vaccinării, pentru ca aceasta este singura modalitate de a pune capăt pandemiei şi de a reveni la viaţa normală”, subliniază membrii grupului parlamentar al UDMR.

De asemenea, parlamentarii UDMR atrag atenţia asupra efectului negativ provocat de informaţiile de tip fake news şi îi îndeamnă pe membrii comunităţilor locale să se informeze din surse credibile şi să nu ia în considerare ştirile false.