Pașaport fals, cumpărat cu 15.000 de dolari, depistat în Vama Giurgiu

O femeie în vârstă de 30 de ani din Irak a fost depistată de poliţiştii de frontieră din Giurgiu în timp ce încerca să intre ilegal în România cu un paşaport fals de Costa Rica.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, o persoană de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, care s-a legitimat cu un paşaport având însemnele autorităţilor din Costa Rica.

Din studiul documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că acesta nu întruneşte condiţiile de fond şi formă ale unui document autentic, fiind fals total. Astfel, au fost dispuse verificări suplimentare, iar asupra femeii a mai fost descoperit un paşaport simplu, irakian, având aceleaşi date de identitate, document autentic care îi aparţine”, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.

Femeia a declarat autorităţilor giurgiuvene că a procurat documentul de călătorie fals, prin intermediul soţului său, contra sumei de 15.000 de dolari americani.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceasta a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...