Pasionații de anime-uri se pot bucura. Despre ce este vorba

Publicat: 13 ian. 2022, 09:30, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Pasionații de anime-uri se pot bucura. Despre ce este vorba

„Belle”, cel mai recent film al vizionarului regizor japonez Mamoru Hosoda, nominalizat la Oscar pentru „Mirai”, va avea premiera în cinematografele din România pe 4 februarie, cu avanpremiera din 29 ianuarie.

Aceasta va fi prima lansare majoră a unui film anime în cinematografele din România.

Filmul va rula în toate cinematografele din ţară, multiplexuri şi săli de arthouse, atât în varianta originală, în limba japoneză cu subtitrare în limba română, cât şi dublat în limba română.

Regizorul Mamoru Hosoda, preocupat de viitor şi tehnologie, propune în „Belle” o nouă realitate virtuală, în care fiecare poate deveni ceea ce îşi doreşte să fie. U este comunitatea virtuală creată şi guvernată de cinci înţelepţi numiţi Vocile, cea mai mare organizaţie virtuală din toate timpurile, în continuă creştere, cu mai mult de 5 miliarde de utilizatori.

„Belle” spune povestea lui Suzu, o fată timidă de 17 ani ce locuieşte alături de tatăl ei într-un sat din Japonia. Într-o zi, Suzu decide să-şi creeze un cont pe „U”. Devine astfel Belle, o frumoasă cântăreaţă care se bucură de succes şi popularitate. În „U” întâlneşte o creatură înfricoşătoare, care locuieşte singură într-un castel plutitor, refuzând să lase pe cineva să se apropie sau să explice celorlalţi rănile de pe corp. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, provocări şi iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat.

Mamoru Hosoda aduce prin „Belle” un omagiu clasicului „Frumoasa şi Bestia”, plasând povestea celor două personaje în lumea U: „De când eram mic am admirat povestea din Frumoasa şi Bestia.

„Belle” vorbeşte despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi văzuţi, auziţi şi admiraţi prin intermediul reţelelor sociale. În spatele unor avataruri stau oameni adevăraţi, cu problemele şi strigătele lor de ajutor. Tot ce trebuie să facem este să încercăm să le auzim, dincolo de zgomotul din jur.

Filmul va fi distribuit în cinematografele din România de Bad Unicorn.