Patriotism cu fața spre est: cazul Simion și banii FSB

Într-o Românie unde „a fi patriot” a ajuns un brand electoral la fel de volatil ca o criptomonedă cu fața lui Vlad Țepeș pe etichetă, o nouă fisură se deschide în zidul de carton al retoricii suveraniste: liderul AUR, George Simion, este acuzat de un grup de luptători români din Ucraina că ar fi primit 15.000 de dolari de la un ofițer FSB, într-o întâlnire desfășurată în Cernăuți. Deocamdată, reacțiile sunt tăceri. Sau, în cel mai bun caz, oftaturi patriotarde livrate în livestreamuri.

Opoziția devine poarta din dos a intereselor străine, iar statul asistă, paralizat, la infiltrarea propriei democrații

Începutul care nu miră pe nimeni

Scandalurile politice nu mai țin capul de afiș mai mult de 48 de ore. Într-un ecosistem media suprasaturat de bâlciuri și spectacol ieftin, și cea mai gravă acuzație își găsește repede groapa comună a uitării. Dar unele povești, oricât s-ar dori mușamalizate, au miros de carcasă ascunsă sub covor. Și așa e și cu acuzația lansată recent: George Simion ar fi primit 15.000 de dolari de la un ofițer FSB, în Cernăuți.

Sună grav? Este. Sună neverosimil? Nu chiar, dacă te uiți atent la tipologia de „opoziție controlată” pe care a întruchipat-o Simion în ultimii ani. Problema reală nu e doar acuzația – ci tăcerea asurzitoare care a urmat.

Banii, bravura și băieții cu ochi oblici

Pe scurt: un grup de români care au luptat în Ucraina îl acuză pe Simion că, în 2022, ar fi avut o întâlnire „neoficială” cu un agent FSB și ar fi primit o sumă suspectă în numerar. Contextul e important: era anul în care Rusia invada Ucraina, iar România juca, la nivel declarativ, cartea sprijinului necondiționat pentru vecinul său agresat. Și totuși, liderul celui mai vocal partid „patriot” își petrecea o seară cu un om al Moscovei.

Dacă a fost sau nu o plată pentru „servicii”, nu știm. Dacă întâlnirea a fost monitorizată? Nimeni nu zice nimic. Dacă e adevărat, avem o problemă de securitate. Dacă nu e, avem o problemă de imagine. Oricum o întorci, e o rană care supurează direct în centrul credibilității statului român.

Serviciile „n-au văzut”, „n-au știut”, „n-au fost acolo”

În alte țări, acest gen de acuzații ar fi dus la interogatorii publice, conferințe de presă, retrageri de candidaturi, cel puțin o criză guvernamentală. În România? Nimic. SRI tace. DIICOT e în vacanță. Parchetul General pare să citească doar dosare cu ștampilă PNL sau PSD. La CSAT nu s-a discutat nimic, nici în ședință, nici în vis.

Ceea ce te obligă, ca cetățean, să pui o întrebare simplă: dacă Simion e nevinovat, de ce nu cere el însuși o anchetă? De ce nu îi dă în judecată pe cei care-l acuză? De ce nu organizează o conferință de presă cu martori, documente, înregistrări, orice?

Dar și mai grav e altceva: dacă e vinovat, cine îl protejează? Pentru că aici nu mai vorbim de un actor politic vulgar, ci de posibila infiltrare a unor interese ostile în inima democrației românești.

Imaginea ”eroului național” e o creație de PR

Simion a fost mereu o combinație de naționalism de autobază, bravadă rurală și instinct politic de supraviețuitor. N-a construit nimic, n-a administrat nimic, dar a strâns un public considerabil cu o retorică bazată pe frustrare, mituri și sloganuri ușor de vândut. A fost vocal. A fost prezent. A fost periculos tocmai pentru că a părut „din afară”.

Dar el n-a fost niciodată „din afară”. A jucat într-o piesă scrisă de alții. Cine a finanțat campaniile AUR? Cine a susținut aparițiile lui în presă? Cine l-a protejat de anchete? Cine l-a ajutat să treacă, miraculos, de la băiatul cu camere ascunse în supermarket la vector de opinie național?

Nu ai nevoie de multă imaginație ca să înțelegi: e tipologia clasică de actor politic folosit ca momeală într-un context geopolitic care își caută fisurile. Iar România are fisuri din belșug.

Frontul din Ucraina vs frontul fake din România

Românii care l-au acuzat pe Simion nu sunt troli ucraineni, nu sunt propagandiști NATO, nu sunt jurnaliști „plătiți de Soros”. Sunt militari. Voluntari. Oameni care au pus gâtul pentru o cauză în care au crezut – libertatea unui popor agresat. Și care acum privesc cum în propria lor țară, un politician cu agendă obscură e ridicat în slăvi pentru „patriotismul” lui de carton.

E o insultă. O palmă peste față. Un semn că valorile reale nu mai contează, ci doar capacitatea de a striga mai tare decât ceilalți. În timp ce în est se moare cu adevărat, în România se mimează revoluția în livestream.

Cum ajunge propaganda rusă să prindă rădăcini pe teren fertil

FSB-ul nu se infiltrează cu tancul. Ci cu narativul. Cu mesajul „România e condusă de străini”, „UE ne fură suveranitatea”, „NATO ne face sclavi”. Toate acestea sunt idei lansate de Kremlin în manualele lor de destabilizare. Și ce crezi că repetă zilnic George Simion, în parlament, în vloguri, în conferințe, în live-uri?

Exact aceste lucruri. În numele „poporului”. În numele „românismului”. Dar cu o agendă care, dacă o scoți din contextul folcloric, ar putea fi tipărită în Moscova.

Și dacă nu e adevărat? Atunci cine e de vină pentru războiul hibrid?

Unii vor spune: „dar dacă nu e adevărat?”. Bun. Atunci de ce nu se face lumină? Dacă un grup minte, să fie demascat. Dacă acuzația e o făcătură, să fie clarificată. Dacă e o tentativă de defăimare, să se dovedească. Dar lipsa totală de reacție din partea instituțiilor e, de fapt, o complicitate tăcută. Într-un stat funcțional, nu există „prea riscant politic” atunci când e vorba de interese naționale.

Cine se opune cu adevărat trădării?

A fi Opoziție înseamnă să critici, să demolezi ipocrizia, să ceri schimbare. Dar când Opoziția devine instrumentul celor care îți sapă democrația din interior, atunci trădarea nu mai poartă mască. Se urcă pe scenă, ține un discurs în fața mulțimii și îți cere să-l votezi.

George Simion nu e singurul care trebuie interogat. Ci și cei care îl mențin acolo. Cei care îi permit să joace acest rol. Cei care, poate, speră că în haosul creat, vor putea fura nestingheriți.

România nu-și mai permite luxul de a tăcea. Pentru că următoarea dată când se va trezi, s-ar putea ca patria să nu mai însemne nimic. Iar trădarea să fi devenit o formă legală de guvernare.