Patronatele HoReCa: Avem joburi vacante, inclusiv de manageri, dar nu vine nimeni la interviu

Publicat: 23 iun. 2021, 15:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Patronatele HoReCa: Avem joburi vacante, inclusiv de manageri, dar nu vine nimeni la interviu
restaurant

Încrederea în industria HoReCa se află la cel mai scăzut nivel de după 1989, iar lipsa predictibilităţii loveşte din nou antreprenorii şi angajaţii români, avertizează Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FIO).

Astfel, sunt anunţuri şi interviuri pentru locuri de muncă în HoReCa pentru care nu se prezintă niciun candidat, cum ar fi un job de manager de locaţie cu un salariu de 5.000 lei net, fără niciun candidat la interviu după două săptămâni, sau poziţii de ospătar şi bucătar, care nu mai sunt la fel de căutate de specialişti din cauza instabilităţii legislative.

Membrii Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii, care reprezintă interesele sectorului ospitalităţii în contextul în care este afectat puternic de efectele crizei Coronavirus, sunt Horetim Timişoara, Horeca Transilvania Cluj, Resto Constanţa, Asociaţia Horeca Oltenia, Dolj, Asociaţia HoReCa Bacău, Asociaţia Patronală Horeca Argeş, Asociaţia Horeca Neamţ şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni.

Industria ospitalităţii a fost unul dintre cele mai lovite sectoare de la începutul pandemiei, ajungând acum să funcţioneze mai mult din inerţie şi nicidecum pe baza unor prognoze clare sau a unui ajutor financiar constant şi stabil, se mai arată în comunicat.

Numărul de angajaţi din industria hotelurilor şi a restaurantelor s-a redus pe parcursul anului 2020 de la 186.000 la 150.000, o scădere de 19% în raport cu anul anterior. Nivelul cumulat al pierderilor nete din Horeca a crescut cu 220% în 2020 până la 2,3 miliarde de lei, faţă de 710 milioane lei în 2019, potrivit datelor disponibile la Ministerul Finanţelor.

Industria ospitalităţii este sectorul care a înregistrat cea mai mare creştere a pierderilor nete în anul 2020, de 220%, fiind urmată de industria de evenimente, cu 169% faţă de 2019.

Nevoia de reprezentativitate la nivel naţional şi de apărare a intereselor jucătorilor mici şi medii, care reprezintă peste 80% din industria HoReCa, sunt principalele obiective asumate de liderii Federaţiei.

„În ultimul an am aşteptat de la administraţiile centrale şi locale ajutoare financiare eficiente – aşa cum s-a întâmplat în multe din ţările europene – şi măsuri cu o direcţie clară, în aşa fel încât să putem să estimăm paşii pe care urmează să îi facem. Nici una din aceste aşteptări nu a fost îndeplinită. Ajutoarele financiare au fost inconstante şi târzii, planul concret de relaxare nu există. Predictibilitatea a lipsit cu desăvârşire, lipsindu-ne de cea mai importantă piesă de care ai nevoie în afaceri: minima stabilitate”, a declarat Corina Macri, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Ospitalităţii (FIO).

În acest context, membrii Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii îşi propun să reconstruiască industria Horeca în următorii doi ani, pe baze solide şi sustenabile, transparenţă şi etică în business.

Astfel, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii propune schimbări legislative, debirocratizare administrativă, profesionalizarea forţei de muncă, reconversie, învăţământ dual şi programe de susţinere şi dezvoltare a antreprenorilor locali.

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii propune de asemenea un dialog social constant, devenind parteneri de discuţie cu toţi cei interesaţi în reclădirea industriei, investiţii resurse umane, financiare şi logistice pentru a pune pe masa decidenţilor locali şi centrali cele mai bune soluţii, şi organizează la Cluj, pe 28-29 iunie, Summit-ul Industriei Ospitalităţii.

Profitul net înregistrat de firmele din industria Horeca aflate pe plus a scăzut cu 46,5%, până la 2,49 miliarde de lei în 2020, în raport cu 4,65 miliarde lei în 2019, potrivit datelor prezentate în comunicat.