Patru oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Bulevardul Dimitrie Pompeiu

Publicat: 22 ian. 2024, 20:55, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Patru oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru  Bulevardul Dimitrie Pompeiu

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că mai multe companii au depus oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea lărgirii Bulevardului Dimitrie Pompeiu la două benzi pe sens.

Nicuşor Dan spune că este vorba de 4 oferte depuse. Câştigătorul urmează să fie desemnat în cel mai scurt timp, primul pasul fiind evaluarea ofertelor, a scris primarul pe Facebook.

„Avem patru oferte pentru proiectul de lărgire a Bulevardului Dimitrie Pompeiu de la o singură bandă la două benzi pe sens. Intrăm în perioada de evaluare a ofertelor, astfel încât să putem desemna câştigătorul în cel mai scurt timp. Proiectul include şi extinderea infrastructurii de tramvai de la capătul liniei existente până la Bd. Barbu Văcărescu, dar şi construirea unui drum de legătură între Şoseaua Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu şi Str. Fabrica de Glucoza şi construirea unei parcări de tip park&ride. Astăzi a fost ultima zi pentru depunerea ofertelor la procedura de achiziţie privind elaborarea studiului de fezabilitate”, a spus Nicuşor Dan.

În noiembrie 2023, a fost lansată licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea lărgirii bulevardului Dimitrie Pompeiu, extinderii liniei de tramvai, construirii unui drum de legătură între şoseaua Pipera, bulevardul Dimitrie Pompeiu şi şoseaua Fabrica de Glucoză şi a unei parcări de tip park&ride. Valoarea totală este estimată la peste 2 milioane de lei.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a declarat, anul trecut, că bulevardul Dimitrie Pompeiu va fi lărgit la două benzi pe sens pe întreaga sa lungime de 1,7 kilometri şi că acesta va avea: linie de tramvai, piste pentru biciclete şi trotuare.

Prin extinderea liniei de tramvai existente pe bulevardul Dimitrie Pompeiu liniile de tramvai 16 şi 36 vor fi conectate cu linia 5.