Pe ce loc a ajuns naționala de fotbal a României în clasamentul FIFA după rezultatele din Liga Națiunilor

Publicat: 23 iun. 2022, 16:45, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Pe ce loc a ajuns naționala de fotbal a României în clasamentul FIFA după rezultatele din Liga Națiunilor

Naţionala României a coborât şase locuri faţă de luna martie şi ocupă poziţia a 54-a în clasamentul publicat joi de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA).

În meciurile disputate în iunie, în Liga Naţiunilor, tricolorii au înregistrat o victorie (1-0 cu Finlanda) şi trei eşecuri (0-2 şi 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia-Herţegovina).

Din 2012 (locul 57) nu a mai înregistrat naţionala României o clasare aşa de slabă în ierarhia mondială.

România este în continuare cea mai bine clasată echipă din grupa de Liga Naţiunilor: Bosnia a urcat de pe 59 pe 57, Finlanda a coborât de pe 57 pe 59, iar Muntenegru a reuşit un salt de trei locuri, de pe 70 pe 67.

Brazilia se menţine în fruntea clasamentului, urmată de Belgia şi de Argentina, care a a făcut rocada cu Franţa, campioana mondială coborând pe locul al patrulea, după patru meciuri fără victorie în Liga Naţiunilor.

Următorul clasament va fi publicat pe 25 august.

Clasamentul FIFA pe luna iunie
1. Brazilia 1.837,56 puncte
2. Belgia 1.821,92
3. Argentina 1.770,65
4. Franţa 1.764,85
5. Anglia 1.737,46
6. Spania 1.716,93
7. Italia 1.713,86
8. Olanda 1.679.41
9. Portugalia 1.678,65
10. Danemarca 1.665,47
11. Germania 1.658,96
12. Mexic 1.649,57
13. Uruguay 1.643,71
14. SUA 1.635,01
15. Croaţia 1.632,15
16. Elveţia 1.621,43
17. Columbia 1.604,07
18. Senegal 1.593,45
19. Ţara Galilor 1.582,13
20. Suedia 1.563,44
………………………….
54. România 1.427,84
57. Bosnia-Herţegovina 1.403,98
59. Finlanda 1.398,41
67. Muntenegru 1.354,59