Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou caută preot

Publicat: 26 oct. 2023, 12:00, de Alice Gherman, în SOCIAL , ? cititori
Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou caută preot
https://www.facebook.com/

Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou nu mai are preot care să se îngrijească de sufletul deținutelor, așa că a scos postul la concurs. Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții de angajare.

Poate părea straniu, dar și oamenii din închisori au nevoie de preoți. Poate acolo e mai mare nevoie decât oriunde în altă parte de alinare și vindecare sufletească. Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou a scos postul de preot la concurs. Doritorii au de îndeplinit următoarele condiții: Să fie absolvenți cu studii superioare, diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii
acreditate potrivit legii, în specializarea teologie pastorală, să deţină calitatea de preot ortodox hirotonit, cu minimum 2 ani vechime în activitatea
pastorală, să primească binecuvântarea din partea ierarhului titular al Arhiepiscopiei sau Episcopiei în teritoriul căreia se află unitatea penitenciară pentru care candidează, să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani și să aibă autorizaţie de acces la informaţii clasificate conform nivelului prevăzut pentru post, specific fiecărei unităţi.

După înscrierea la concurs, candidați vor susține un interviu și o probă scrisă de examinare a cunoştinţelor specifice postului. Dosarele complete se depun la sediul Penitenciarul de Femei Ploieşti Târgşorul Nou în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, adică până la data de 14.11.2023, inclusiv, ora 15.00.