Pensia „mică” de 11.000 de lei: realitate paralelă sau problemă de sistem?
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/Pacienti-batuti-umiliti-si-agresati.-Patru-angajati-ai-Spitalului-de-Psihiatrie-din-Stei-trimisi-in-judecata-pentru-rele-tratamente.jpg)
Theodor Stolojan critică declarația șefei CSM, Elena Costache, potrivit căreia o pensie de 11.000 de lei este „mică”, susținând că magistrații trăiesc într-o bulă ruptă de realitatea românească, unde pensia medie este de doar 2.750 de lei.
Continuă scandalul pe pensia „mică” de 11.000 lei
Declarația Elenei Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia o pensie de 11.000 de lei este „mică”, a stârnit valuri de reacții și critici. Printre cei care au răspuns ferm acestei afirmații se numără și fostul prim-ministru Theodor Stolojan, care a descris poziția CSM ca fiind total deconectată de realitatea românească.
„Declarația președintei Consiliului Superior al Magistraturii, care a spus că 11.000 de lei ar fi o pensie mică, arată că magistrații, beneficiind de ani și ani de zile de niște privilegii incredibile, trăiesc într-o bulă, total deconectați de ce se întâmplă în România”, a afirmat Stolojan într-un interviu acordat postului TVR Info, citat de Mediafax.
Comparația cu pensia medie națională
În contextul în care pensia medie în România este de aproximativ 2.750 de lei, suma de 11.000 de lei este de patru ori mai mare. Tocmai de aceea, fostul premier susține că propunerea guvernului, prezentată de Ilie Bolojan, este una decentă și echilibrată.
„Propunerea domnului prim-ministru este decentă, de bun simț, și care asigură un venit de 3-4 ori mai mare decât venitul mediu, la ora actuală, în România”, a adăugat Stolojan.
Acesta consideră că într-o țară dezvoltată, cum sunt alte state din Uniunea Europeană, o astfel de pensie ar putea fi discutabilă, dar în România, unde diferențele sociale sunt încă majore, astfel de pretenții par de neînțeles.
Refuzul CSM față de reforma pensiilor speciale
Reacția Elenei Costache vine în contextul în care guvernul a anunțat un plan de reformare a pensiilor speciale, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din salariul net al magistratului. Președinta CSM a declarat, într-un interviu pentru Digi24, că nu acceptă pachetul de tăieri propus și că veniturile mari sunt necesare pentru a garanta independența magistraților.
„O pensie de 11.000 de lei este mică. Independența magistraților depinde de bani”, a afirmat Elena Costache, susținând că reducerea acestor venituri ar afecta calitatea actului de justiție și stabilitatea sistemului juridic.
Dezbatere în creștere
Controversa legată de pensiile speciale ale magistraților nu este nouă, însă declarațiile recente au reactivat nemulțumirile publice legate de inegalitățile din sistemul de pensii. În timp ce majoritatea românilor se descurcă cu pensii modeste, anumite categorii continuă să beneficieze de privilegii semnificative, protejate de legi și de o retorică ce invocă responsabilitatea și independența funcției.
Stolojan avertizează că păstrarea acestor diferențe uriașe va adânci ruptura dintre populație și instituțiile statului.
„Magistrații nu par să înțeleagă realitatea în care trăiesc majoritatea românilor. Asta nu poate decât să dăuneze încrederii în sistemul de justiție”, a concluzionat el.