Pensiile magistraților: ce s-a schimbat de ieri pe azi și ce urmează cu adevărat

Nu se poate spune că guvernul Bolojan nu a încercat: a împins proiectul până la limita procedurilor, a negociat, a retușat și a tot prelungit tranziția în speranța că, poate-poate, magistrații vor accepta în sfârșit măcar o picătură de normalitate. Dar, în forma actuală, nu putem vorbi despre o reformă reală a pensiilor nesimțite – doar despre un nou episod din tradiționalul nostru sport național: amânarea. Compensația morală pentru restul societății românești rămâne, ca de obicei, un decont împins spre viitor, în timp ce privilegiile își trăiesc mai departe viața bună.

Unde suntem azi: ce zice noul proiect pe pensiile magistraților

Pe scurt, proiectul pe care Guvernul îl împinge, acum, înainte prevede:

• Vârsta standard de pensionare: 65 de ani pentru judecători și procurori.
• Vechime totală în muncă: 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani strict în magistratură.
• Baza de calcul: 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni,
  dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă.
• Perioadă de tranziție: 15 ani – în fiecare an crește vârsta de pensionare cu câte un an, până în 2042 se ajunge la 65 de ani.
• Pensie anticipată: posibilă doar cu vechime de 35 de ani, dar cu penalizare de 2% pe an până la atingerea vârstei standard. (Detaliul cu penalizarea apare explicit în noul text descris în materialul pe care mi l-ai dat.)

Față de ce au acum magistrații – adică pensie de serviciu 80% din baza de calcul, cu vârsta de pensionare de 60 de ani și vechime minimă 25 de ani doar în magistratură – e clar că impactul, dacă intră în vigoare, ar fi real.

„Proiectul de ieri” vs „proiectul de azi”: ce s-a schimbat concret

Aici e partea interesantă. Chiar premierul a spus, într-un interviu, că față de proiectul pe care și-a asumat deja răspunderea (cel prăbușit la CCR), „există o singură modificare substanțială”:

• prima variantă: creșterea vârstei la 65 de ani în 10 ani,
• varianta nouă: aceeași creștere, dar în 15 ani.

În rest, parametrii-cheie au rămas practic la fel față de proiectul anunțat încă din vară:

• țintă de 65 de ani,
• vechime 35 de ani, din care 25 în magistratură,
• plafonul de maximum 70% din ultimul venit net,
• baza de calcul mutată de la ultimul salariu brut la media pe mai mulți ani (48 sau 60 de luni, în funcție de formă).

În plus față de vechiul proiect, în noul text:

• perioada de tranziție este clarificată: 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026, cu creștere treptată până în 2042;
• este detaliată formula de pensie anticipată cu penalizare de 2% pe an – lucru care în prima discuție publică era mai degrabă o intenție, acum e scris negru pe alb în proiectul descris.

Mai există o modificare sensibilă, puțin discutată:

Din zona de aplicare a noii legi sunt scoși judecătorii CCR, care rămân pe regimul actual (80% din indemnizație, vechime de 25 de ani).
Asta e o schimbare față de primele drafturi, care îi includeau și pe ei în aceeași logică de tăiere cu restul corpului de magistrați.

Pe scurt, între „ieri” și „azi”:

• substanțial numeric – doar tranziția 10 → 15 ani;
• politic – un gest de îndulcire către corpul magistraților (tranziție mai lungă) și unul evident de „protejare” a CCR, scoasă din raza reformei.

De ce a trebuit retrimis la avizarea CSM

Motivul oficial și juridic:

1. CCR a trântit prima lege nu pe fond (nu a zis „e prea mult 70% sau prea puțin 10 ani”), ci pe procedură: Guvernul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru avizul CSM înainte de a-și asuma răspunderea în Parlament.
2. Când tu vii acum cu un nou proiect – chiar dacă modificarea pare „doar o cifră” – legea intră din nou în circuitul de avizare:
   • publicare în transparență,
   • trimitere la CSM pentru aviz,
   • abia apoi ședință de guvern și angajarea răspunderii.

Altfel spus, Guvernul nu putea să spună: „Ne-a căzut procedura, luăm același text, îl revotăm mai repede și gata”. Odată ce CCR a declarat neconstituțional modul în care a fost adoptată, întregul proces trebuie reluat cu respectarea la virgulă a pașilor – inclusiv avizul CSM.

În plus, faptul că s-a schimbat totuși ceva (tranziția de la 10 la 15 ani + detalii de aplicare) obligă oricum la un nou aviz CSM, pentru că nu mai e literalmente același text trimis data trecută.

Ce spune avizul negativ al CSM, dincolo de formă

CSM a dat joi aviz negativ pe noul proiect. Aviz consultativ, dar cu greutate politică.

Ce semnal pleacă de aici:

• corpul magistraților spune, în esență, că reforma atinge prea agresiv statutul lor (vârstă + cuantum + calcul medie pe 5 ani);
• pentru Guvern, miza este dublă:
  • intern: trebuie să arate că nu s-a lăsat „șantajat” de magistrați,
  • extern: trebuie să demonstreze Comisiei Europene că a livrat o reformă reală, nu doar o rearanjare de paragrafe.

Guvernul a ales să meargă mai departe în ciuda avizului negativ, bazându-se pe faptul că e consultativ și, în plus, mizând pe negocierea ulterioară cu Bruxelles-ul pe jalonul din PNRR.

PNRR: ce înseamnă depășirea termenului și la ce speră Guvernul

Jalonul pe pensiile magistraților are o valoare de 231 de milioane de euro. Termenul-limită: 28 noiembrie 2025. Evident, nu mai poate fi atins la timp – proiectul abia intră în Parlament, urmează asumarea, eventuale sesizări la CCR, decizie a Curții și abia apoi promulgare.

Guvernul joacă acum pe următorul scenariu:

• urmează o fereastră de 2 luni în care Comisia Europeană evaluează jalonul,
• dacă în acest interval legea e adoptată și intră în vigoare (sau măcar e clar că intră, dacă CCR nu mai blochează),
• Executivul speră ca Bruxelles-ul să bifeze jalonul, chiar cu câteva săptămâni întârziere, după negocieri politice.

Mesajul oficial e:

„Vom discuta, există șanse să nu pierdem banii”. Realist, Comisia a arătat și în alte dosare (pensii speciale, salarizare, guvernanță) că nu taie cu toporul de la prima întârziere, dar ține minte toate derapajele și le pune pe masă când vine vorba de următoarele tranșe sau de deficit.

Cu alte cuvinte, România probabil nu va vedea mâine un minus de 231 de milioane în cont, dar nota de plată în termeni de credibilitate crește.

Ce rămâne din tot acest ping-pong

Dacă decantăm toată spuma:

• diferența tehnică dintre vechiul proiect Bolojan și cel actual este în principal prelungirea perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani;
• diferența politică este că Guvernul a mai făcut un pas înapoi în fața magistraților, sperând să scadă riscul de revoltă în sistem și de noi valuri de pensionări;
• diferența de fond – faptul că magistrații trec, în timp, de la 80% din ultimul brut la un regim plafonat la 70% din net și legat de o medie pe 5 ani – rămâne, ceea ce explică furia corpului profesional;
• CSM joacă în continuare rolul de frână, cu aviz negativ, dar fără să poată opri trenul legislativ, dacă Guvernul are curaj să ducă asumarea până la capăt.

Iar marea întrebare, pentru noi ceilalți, nu e doar dacă jalonul PNRR va fi bifat sau nu, ci dacă, la capătul tuturor acestor proiecte „de ieri” și „de azi”, România chiar va avea o justiție în care pensia nu mai e principalul business plan de carieră, ci o consecință decentă a unei munci făcute bine, pe termen lung.