Pensionarea, anunțată prin email

Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunțat că Ministerul Muncii a implementat un sistem care notifică prin email angajatorii cu privire la angajaţii aflaţi în pragul pensionării pentru ca salariaţii să îşi poată pregăti documentele pentru casele de pensii.

Conform ministrului acest sistem de notificare este deja funcțional. „Am văzut o foarte bună reacţie din partea angajatorilor. M-au sunat chiar şi câteva persoane care se apropie de vârsta pensionării, deci care sunt angajaţi şi cărora angajatorii le-au spus despre mesajul venit de la Casa Naţională de Pensii Publice. Sistemul este foarte simplu şi are în vedere să-i ajute pe angajaţi, prin intermediul angajatorilor, să-şi pregătească documentele în vederea prezentării lor la casele de pensii de care aparţin pentru prelucrarea lor şi pentru emiterea deciziei de pensionare”, a declarat Violeta Alexandru la Digi 24.

Ea a precizat că este preocupată de faptul că un pensionar este pus în situaţia de a afla ce acte îi sunt necesare pentru dosarul de pensionare doar în momentul la care se prezintă la Casa de Pensii.

Până în acest moment au fost trimise peste 2.000 de mesaje pentru angajatorii care au angajaţi ce urmează să se pensioneze în următoarele luni.

Într-o postare pe Facebook ministrul Muncii a scris că o persoană care depune dosarul de pensionare trebuie să aştepte circa 45 de zile până primeşte prima pensie. Timp în care depinde de ultimul salariu. Totodată, aceasta i-a îndemnat pe angajatori să treacă adresa de e-mail în formularul D112.

Violeta Alexandru a declarat și că, în prezent, rata oficială a şomajului este de 3,7%.

1 COMENTARIU

  1. Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunțat că Ministerul Muncii a implementat un sistem corect , disciplinat si transparent totodată. ( Ce înseamnă sa punem tehnologia in funcție cu un personal școlit și bine întreținut ? )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Șefa sindicatului ASF, Mihaela Constantinescu, marioneta lui Nicu Marcu

Șeful Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a început o prigoană împotriva celor care denunță în presă abuzurile din instituție. Și are un aliat...
Eugen Teodorovici (INQUAM Photos Octav Ganea)

Un banner mai eficient decât diplomația română

Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu...