Pentagonul, după uciderea a 10 civili cu o dronă: „Legile războiului nu au fost încălcate”

Atacul american cu dronă soldat cu moartea a zece civili afgani, între care șapte copii, lansat pe 29 august la Kabul, a fost o eroare tragică, dar nu a încălcat legile războiului, a anunțat miercuri Departamentul american al Apărării.

Potrivit Al Jazeera, concluzia a venit în urma unei anchete interne efectuată la Pentagon. „Ancheta nu a identificat nicio violare a legii, inclusiv dreptul războiului”, a precizat într-un raport reprezentantul Departamentului Apărării, general locotenentul Sami Said. „Erori de execuție combinate cu probleme de confirmare și perturbări ale comunicațiilor au antrenat pierderi civile regretabile”, a adăugat el.

Rudele celor 10 afgani uciși vor despăgubiri și să trăiască în SUA

Said a insistat în fața ziariștilor că a fost vorba de o „eroare” și nu de „comportament criminal, aleatoriu sau de neglijență”. Persoanele implicate „au crezut atunci că vizează o amenințare iminentă”, se subliniază în raport. Reprezentanții armatei americane au anunțat după atacul din 29 august că vehiculul distrus era încărcat cu explozibili şi că a fost dejucată o tentativă de atentat a aripii locale a grupării Stat Islamic.

În schimb, membrii supraviețuitori ai familiei lui Zemari Ahmadi, șoferul care conducea mașina distrusă de dronă, au indicat că acesta era angajat al unui ONG. Presa occidentală a publicat relatări ale incidentului, avându-i ca martori chiar pe membrii supraviețuitori din familia victimei. Rudele celor 10 afgani uciși vor despăgubiri și să trăiască în SUA. În septembrie, la trei săptămâni de la tragedie, rudele supraviețuitoare ale familiei afgane bombardate de SUA la Kabul spuneau că vor despăgubiri din partea americanilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Scrisoare deschisa catre Iulian Dumitrescu „Sa-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Scrisoare deschisă către Iulian Dumitrescu: „Să-mi dai înapoi cele 17 terenuri furate”

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3,2 milioane de euro, a primit ieri o scrisoare deschisă...

Guvernul recunoaște într-un act oficial că situația din armată e critică

Guvernul adoptă un act normativ care ar avea ca scop reducerea semnificativă a deficitului de încadrare cu subofițeri și, implicit, creșterea capacității de reacție...