Incidentul, care a avut loc în Arlay, Franța, i-a surprins atât pe vameși, cât și pe judecătorii francezi.
Drogurile au fost depistate cu ajutorul unui câine special dresat. La o inspecție mai amănunțită, ofițerii vamali au descoperit o podea falsă sub care era ascunsă o cantitate impresionantă de droguri, respectiv peste 1.300 kg.
Această captură reprezintă unul dintre cele mai mari transporturi de droguri interceptate vreodată de vameșii francezi.
Șoferul, în vârstă de 23 de ani, a fost imediat arestat și adus în fața instanței, unde a susținut că nu ştia despre conținutul ilegal al încărcăturii.
El a declarat că a primit 1.500 de euro pentru a efectua transportul din Spania în Germania, fără să cunoască însă natura mărfii.
Cu toate acestea, a spus românul, în timpul călătoriei și-a dat seama că a fost implicat într-o operațiune ilegală, dar nu a avut altă opțiune decât să-și continue drumul.
Instanța nu a fost convinsă de argumentele șoferului și, având în vedere gravitatea faptei, l-a condamnat la doi ani de închisoare și la interdicția permanentă de a intra pe teritoriul Franței.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, şoferul a fost obligat să plătească o amendă vamală uriașă, de 4.140.000 de euro.
Atât drogurile cât și camionul, care aparținea unei companii fictive, au fost confiscate în favoarea statului francez.