Pentru oameni, nu împotriva oamenilor: Ce se va întâmpla cu un important Parc Național al României

Publicat: 28 aug. 2022, 07:00, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Pentru oameni, nu împotriva oamenilor: Ce se va întâmpla cu un important Parc Național al României

Parcul Național Domogled-Valea Cernei va fi prima arie protejată care va beneficia de creşterea suprafeţelor de non-intervenţie.

Potrivit Radio Reşiţa, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Ionuţ Banciu, a declarat, la Băile Herculane, că în Domogled, suprafaţa de protecţie strictă, care este acum de 48%, va trebui să crească până la aproape 80%, dar planul de revizuire va fi discutat cu toate părţile implicate.

Ne dorim ca acest demers să fie pentru oameni, nu împotriva oamenilor. Vrem să avem comunități„le locale partenere în acest demers, vrem un proiect pilot care să stabilească un proces de consultare și de elaborare a unui plan de management care să armonizeze toate aceste interese legitime legate de zonele naturale pe care le avem în jurul nostru”, a spus Ionuț Baciu.

Arii extrem de valoroase

El a mai subliniat că se dorește ca amenajamentele silvice, planurile de management ale acestei arii naturale protejate extrem de valoroase să fie armonizate în acest proces de un an și ceva care va duce la un plan de management nou pentru Parcul Național Domogled-Valea Cernei: „Pentru că avem valori care se suprapun, avem un parc național, avem un sit Natura 2000, avem zone patrimoniu mondial UNESCO, toate aceste obiective, care par diferite, trebuie armonizate în cel mai bun mod posibil și asta nu se poate face decât cu dialog”.