Percheziții de amploare în București și alte trei județe într-un dosar de evaziune fiscală

Publicat: 10 feb. 2021, 08:41, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Percheziții de amploare în București și alte trei județe într-un dosar de evaziune fiscală

În această dimineață, polițiștii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 22 și respectiv 8 percheziții domiciliare în cauze privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a Sectorului 2 Poliție , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pune în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Bacău și 26 de mandate de aducere într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor în domeniile achizițiilor de produse textile și a legumelor și fructelor, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind de peste 3 milioane de lei.

Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2.

Tot la această oră, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pune în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 5 mandate de aducere, în municipiul București și județul Constanța, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, prejudiciul adus bugetului consolidat al statului ridicandu-se la aproximativ 4,6 milioane lei.

Facem precizarea că perchezița este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.