Percheziţii în Olt la cabinte medicale şi la sedii de instituţii. Dosarul vizează infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale

Publicat: 12 mai 2021, 11:08, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Percheziţii în Olt la cabinte medicale şi la sedii de instituţii. Dosarul vizează infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale
politia română

Polițiștii au descins miercuri la domiciliile unor persoane și la sediile unor cabinete medicale într-un dosar care vizează infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt fac miercuri dimineaţă 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi ale unor unităţi administrativ-teritoriale.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt efectuează 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi unor unităţi administrativ-teritoriale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, anunţă IGPR.

În luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituţii din judeţ documente medicale şi sociale, respectiv anchete sociale, scrisori şi referate medicale, care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obţinerii unor beneficii.

În baza mandatelor de aducere, 10 persoane urmează să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru a fi audiate. Activităţile se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.