Nou val de percheziții după protestul din Piața Victoriei: jandarmi loviți cu bâte, 21 de suspecți aduși la București

Publicat: 07 oct. 2026, 10:23, de Alexandra Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Nou val de percheziții după protestul din Piața Victoriei: jandarmi loviți cu bâte, 21 de suspecți aduși la București
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

La trei săptămâni după violențele de la protestul din Piața Victoriei, polițiștii din Capitală au declanșat miercuri, 7 octombrie, un nou val de percheziții. Sunt vizate 21 de adrese din București și din 11 județe. Persoanele vizate, cercetate pentru ultraj, instigare publică, distrugere și lovire, urmează să fie aduse cu mandat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru audieri.

Oamenii legii efectuează percheziții în București și 11 județe, în dosarul protestului din Piața Victoriei

Acțiunea vizează incidentele violente din data de 15 septembrie, atunci când o parte dintre manifestanți ar fi atacat jandarmii care se aflau în misiune. Conform anchetatorilor, forțele de ordine ar fi fost lovite și amenințate, iar bunuri ale Jandarmeriei ar fi fost distruse.

Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Polițiștii au pus  în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară și tot atâtea mandate de aducere.

Descinderile nu se limitează doar în perimetrul Capitală. Echipele de anchetatori au ajuns în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Galați, Maramureș, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași.

Cei vizați sunt cercetați pentru instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, precum și lovire sau alte violențe.

Suspecții sunt aduși pe rând la Parchet pentru audieri

După percheziții, persoanele pe numele cărora au fost emise mandate de aducere vor fi transportate în Capitală. Ulterior, ele vor fi conduse una câte una la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, unde urmează să fie audiate.

În acțiune sunt implicați polițiști din Serviciul Grupuri Infracționale Violente și din Serviciul de Investigații Criminale Central. Mai mult, aceștia au sprijinul mai multor structuri din țară și al echipelor de intervenție ale Jandarmeriei Române.

Toate persoanele cercetate în acest dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Jandarmii ar fi fost loviți cu bâte și ținta unor borduri și sticle

Conform oamenilor legii, o parte dintre participanții la protestul din 15 septembrie ar fi recurs la violență și i-ar fi amenințat pe jandarmii aflați în misiune.

Spre forțele de ordine ar fi fost aruncate borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice. Ba mai mult, unii manifestanți ar fi lovit mai mulți jandarmi cu pumnii, cu picioarele și cu obiecte din lemn, printre care și bâte.

Violențele nu s-ar fi oprit la forțele de ordine. Ancheta vizează și agresarea fizică a doi angajați ai unui trust media, aflați la fața locului în timp ce își făceau meseria.

Iar pagubele materiale intră și ele în dosar. În timpul manifestației ar fi fost distruse o autospecială și alte bunuri ale Jandarmeriei.

Dosarul protestului din Piața Victoriei a strâns deja 38 de măsuri preventive

Descinderile de miercuri nu sunt prima etapă a anchetei. Până acum, în acest dosar au fost dispuse 38 de măsuri preventive.

Potrivit Poliției Capitalei, 28 de persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Alte șase sunt în arest la domiciliu, tot pentru 30 de zile, iar patru se află sub control judiciar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii Capitalei continuă cercetările. Scopul lor este să stabilească toate împrejurările și să identifice toate persoanele implicate în incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.