Percheziţii şi reţineri în Neamț, într-un dosar privind furtul unui autoturism de lux din Marea Britanie FOTO

Publicat: 26 oct. 2021, 14:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Percheziţii şi reţineri în Neamț, într-un dosar privind furtul unui autoturism de lux din Marea Britanie FOTO

Două persoane din Bârgâoani au fost reţinute de poliţişti sub acuzaţia de tăinuire, într-un dosar penal ce priveşte furtul unui autoturism de lux din Marea Britanie.

Reţinerile au avut loc în urma a două percheziţii efectuate la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale din Bârgăoani, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

„Poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării, un autoturism de lux, înmatriculat în Marea Britanie, ce figura furat de pe teritoriul acesteia, care se afla în proces de dezmembrare, ansamble, subansamble şi alte componente auto, despre care există suspiciunea că provin din traficul ilicit de autoturisme. Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente şi înscrisuri, reprezentând livrări de componente din ultimii doi ani de zile”, se arată în comunicatul de presă.

Cele 2 persoane conduse la sediul IPJ Neamţ pentru audieri au fost reţinute pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând să fie documentată întreaga activitate infracţională.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul Criminalistic, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.