Pericol de avalanșă în Munții Făgăraș la peste 1.800 de metri altitudine

Publicat: 07 feb. 2021, 22:00, de Aurel Drăgan, în Travel , ? cititori
Pericol de avalanșă în Munții Făgăraș la peste 1.800 de metri altitudine

Salvamontiştii argeşeni anunţă că în Munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metru altitudine, se menţine riscul de producere a unor avalanşe, acesta fiind cotat cu 4 pe o scară de la 1 la 5.

Zăpada se poate disloca şi la altitudini mai mici, avertizează salvatorii montani, care adresează turiştilor un îndemn la prudenţă. Traseele montane din judeţul Argeş sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii.

„Riscul de avalanşă se menţine la gradul 4 peste 1800 de metri si gradul 3 la altitudine inferioara. Ne pregătim continuu, dar vă recomandăm prudenţă!”, a transmis, duminică după amiază, salvatorii montani din Argeş, pe pagina de Facebook. 

La sfârşitul săptămânii trecute, riscul de avalanşă la Bâlea Lac a fost cotat cu 5 din 5. Traseele montane din judeţul Argeş din masivele Făgăraş, Iezer Păpuşa, Piatra Craiului şi Leaota sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii.